Dacă elevii claselor I-VIII primesc manualele gratuit, elevii de liceu trebuie să își cumpere toate manualele necesare. Fiecare profesor stabilește la nivel de clasă manualul după care va lucra în cursul anului respectiv. Ținînd cont de gama variată de ore pe care o presupune programa anilor de liceu, costul unui set complet de manuale se ridică pînă la 2.000.000 de lei. Prețurile cele mai mari le au manualele delimbă engleză, de la 200.000 în sus, iar clasele cu profil au nevoie de două sau trei manuale de acest tip. Pentru că cei mai mulți elevi nu își permit să își cumpere toate manualele, colegii fac înțelegeri. Fie că își cumpără cîte un manual la o bancă, sau unul ia la un obiect, celălăt la alt obiect. Există și varianta în care la obiectele care sunt considerate mai puțin importante, cele care nu țin de profil sau cele care nu la care nu este nevoie neapărată de manual, elevii să renunțe la acestea. Astfel se întîlnesc cazuri,în care într-o clasă cu profil uman, să existe doar două manuale de fizică.
Profesorii sînt cei care fac comanda direct la editură, însă de multe ori aceștia impun elevilor ca fiecare să aibă propriul manual. În acest caz, există o variantă și mai economică. Liceenii apelează la colegii lor cu un an mai mari, care vînd manuale din anul precendent, bineînțeles mai ieftin, uneori chiar la jumătate de preț. Chiar și cei care au terminat liceul și au intrat la facultate vin la începutul anului, trec prin fiecare clasă și oferă manualele care oricum nu le mai sunt necesare. (Roxana ȘMIL)
Lasă un răspuns