– valoarea mărfurilor și a amenzilor aplicate a ajuns la aproape 30.000 de lei
Inspectorii vamali de la Direcțiia Județenă pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău au efectuat, la sfârșitul săptămânii trecute, împreună cu lucrători Inspectoratului de Poliție Județean, un control tematic în Municipiul Bacău, în urma căruia au confiscat mărfuri și au aplicat amenzi în valoare totală de 30.000 de lei. Au fost verificate mai multe societăți comerciale pe linia respectării prevederilor Legii privind Dreptul de Proprietate Intelectuală și comercializarea de bunuri și alte produse accizabile fără respectarea legislației fiscale.
S-a constatat, astfel, că la un punct de lucru al unei societăți comerciale erau expuse, în vederea comercializării, mai multe tipuri de produse, având mărci pentru care există depuse Cereri de Intervenție pentru protejare la Autoritatea Națională a Vămilor. Administratorul societății a declarat că nu deține documente privind caracterul licit al provenienței și originalitatea acestora. În consecință, s-a procedat la reținerea bunurilor identificate (102 ceasuri de mână de diverse tipuri și mărci, șase bucăți de confecții textile de diverse mărci, 53 de perechi de încălțăminte sport și opt perechi de ochelari de soare. Valoarea de piață a bunurilor reținute este de 2.615 de euro, plus 12.320 de lei. Pe numele societății în cauză s-a întocmit proces-verbal de contravenție, fiind aplicată o amendă în cuantum total de 20.000 de lei.
La alte trei societăți comerciale s-au identificat mărfuri provenite din afara spațiului comunitar, pentru care administratorii societăților nu au prezentat documente de proveniență. Aceasta a determinat, de asemenea, reținerea mărfurilor și aplicarea de amenzi în valoare totală de 4.500 de lei. Bunurile reținute însumează 814 lei. (Petru DONE)
Lasă un răspuns