In luna care tocmai s-a incheiat, s-au implinit 13 ani de la trecerea la cele vesnice a celui care, timp de aproape 20 de ani neintrerupti, a animat interaga viata cultural-artistica a statiunii: Petru Mircea Marin Cimponeriu (n.3 iulie 1937, Cluj Napoca – d.11 mai 1998, Slanic Moldova, casatorit cu Adriana Augustina Cimponeriu- metodist cultural si artista, verisoara primara cu poetul Nicolae Labis). Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, specializarea actorie-regie si al Facultatii de Filologie din cadrul Universitatii „Al.I.Cuza” din Iasi, Marin Cimponeriu a fost cel care a pus bazele activitatii culturale in statiunea de la poalele Nemirei, prin infiintarea Casei de Cultura a orasului si a Teatrului Popular de Comedie Slanic Moldova, prima institutie de acest gen din tara (al caror director a fost pe rind, intre anii 1960-1978). In decursul anilor de activitate, a asigurat regia si scenografia a peste 70 de spectacole din cele mai diverse genuri (comedie, estrada, drama, spectacole de poezie si muzica), pentru cea mai mare parte dintre ele fiind si autorul textelor. A interpretat roluri principale in majoritatea spectacolelor, care au fost prezentate de remarcabila echipa a Casei de Cultura si a Teatrului Popular de Comedie, atit pe scena salii de spectacole din Slanic Moldova, cit si in cadrul unor reprezentatii organizate pe numeroase alte scene ale tarii. A fost dublu laureat al Festivalului National de Teatru „I.L.Caragiale”, si laureat al primei editii a Festivalului National al Umorului „Constantin Tanase”. A fost distins cu numeroase diplome, ordine si medalii, care au constituit – alaturi de aplauzele sutelor de mii de spectatori pe care i-a incintat de-a lungul anilor cu evolutiile sale pe scena – o recunoastere a eforturilor si loialitatii fata de actul artistic de calitate. Printre spectacolele de referinta, s-au numarat: „Doctor fara voie” de Moliere, „Alexandru Lapusneanu”- adaptare dupa nuvela istorica a lui C.Negruzzi, „Soacra cu trei nurori”- comedie muzicala adaptata dupa textele lui Ion Creanga, „Opinia publica” si „Sfintul Mitica Blajinu” de Aurel Baranga, „Izvorul tamaduirii”, „Alo, la telefon Slanicul!” (texte proprii), la care s-au adaugat multe alte spectacole umoristice si de estrada. Marin Cimponeriu, a fost si unul dintre initiatorii si organizatorii Festivalului Slanicului, manifestare folclorica devenita una traditionala, la care au participat anual ansambluri folclorice din toata tara. Intre 1978-1983, a fost director al Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti, iar in subsidiar, s-a ocupat temporar, de organizarea programelor turistice pentru cei care isi petreceau sejurul la Slanic Moldova. (Romulus Dan Busnea)
Lasă un răspuns