• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Actualitate / Marșul vânătorilor de munte trece prin Bacău

Marșul vânătorilor de munte trece prin Bacău

Ziarul de Bacau 28 octombrie 2016 Lasă un comentariu

LikeShare

Pentru cinstirea memoriei vânătorilor de munte care, la 3 noiembrie 2016, împlinesc 100 de ani de istorie, Statul Major al Forţelor Terestre organizează, în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie, reconstituirea marşului de la Bucureşti la Târgu Neamţ efectuat de primul batalion înfiinţat prin transformarea Şcolii de schiori din Bucureşti, prin Ordin al Marelui Cartier General.
vanatori-de-munte
Marşul se desfăşoară pe parcursul a 9 etape, pe jos în localităţile de staţionare, şi pe roţi, în afara acestora, de către militari din Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa“, Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” şi din Batalionul 26 Vânători de Munte “Avram Iancu”, pe itinerariul: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Mărăşeşti – Bacău – Târgu Neamţ – Topliţa – Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe – Braşov.

Activitatea a început în Bucureşti marţi, 25 octombrie, de la ora 08.30, în cadrul ceremoniei organizate în Parcul Carol I, la Monumentul Eroului Necunoscut.

Vineri, 28 octombrie, la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti, drapelul va fi preluat, după o ceremonie militară şi de depuneri de coroane de flori, de la ora 10.00, de către detaşamentul Batalionului 22 Vânători de Munte “Cireşoaia” care îl va preda, pe 29 octombrie, la ora 11.30, în Piaţeta Casei de Cultură „Vasile Alexandri” din Bacău, militarilor Batalionului 17 Vânători de Munte “Dragoş Vodă”.

În Bacău, în cadrul acestui eveniment, se va organiza un ceremonial militar şi religios, iar în final, pe acordurile „Marşului de defilare”, interpretat de Muzica militară a garnizoanei Bacău, Drapelul Naţional va continua itinerarul, către garnizoana Târgu Neamţ.

La Mausoleul Vânătorilor de Munte din Târgu Neamţ se va organiza, în data de 30 octombrie, începând cu ora 13.00, o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, Drapelul fiind preluat de militari din subunitatea de cercetare a Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”.

În data de 31 octombrie, ora 12.00, Drapelul Naţional va fi primit la Mausoleu Eroilor din localitatea Secu, judeţul Harghita, de către militari din Batalionul 24 Vânători de Munte “Gheorghe Avramescu”, care îl vor preda, marţi, 1 noiembrie, la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Miercurea Ciuc, militarilor din Batalionul 26 Vânători de Munte “Avram Iancu”.

Aceştia, vor purta drapelul până în Piaţa Ostaşului Necunoscut din Sfântu Gheorghe, unde, în data de 2 noiembrie, ora 11.00, va fi înmânat militarilor din subunitatea de cercetare a Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa“, care îl vor aduce în Piaţa Sfatului din Braşov, la ceremonia ce marchează “Centenarul Vânătorilor de Munte“, de miercuri, 2 noiembrie, ora 12.00.

La 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 294, a decis ca Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti să fie transformată în „Corpul Vânătorilor de Munte”, organizat pe 3 batalioane a 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanţi.

Această decizie se impunea cu stringenţă deoarece luptele duse de Armata Română în toamna anului 1916 au demonstrat fără putere de tăgadă că lipsa trupelor de vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obţinerea succesului în campanie. Din acea zi, în cazarma Regimentului 4 Roşiori Cotroceni – Bucureşti, au început să se adune viitorii vânători de munte, recrutaţi din întreaga armată.

LikeShare

Din categoria: Actualitate Etichete: Vanatori de munte

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Top 5 activități în aer liber pentru copii: distracție și sănătate în natură

Hyundai Tucson, mașina rulată pentru cei care își doresc mai mult – disponibilă la AutoDelRulate

Anunț de mediu

Anunț de mediu

Anunț licitație Plopana

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • baros la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • Popovici Costel Ciprian la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • Leo la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • Ana la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • cri la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău