Polițiștii au controlat din nou barurile în căutarea chiulangiilor. Acțiuni similare s-au desfășurat în tot județul Bacău, atât în orașe cât și la țară.
Ramona IONESCU
Un raid inopinat făcut de polițiști prin barurile din județul Bacău s-a lăsat cu o nouă „captură” de chiulangii. La ora 10, mai mulți elevi din municipiul Bacău animau atmosfera din baruri, scuza comună fiind aceea că au terminat deja orele sau că au practică după-amiază. Polițiștii au făcut o primă descindere într-un bar din centrul municipiului Bacău, în separeul căruia erau cel puțin zece elevi. Unii dintre ei le-au spus polițiștilor că învață la Liceul cu Program Sportiv sau la Colegiul „Grigore Antipa” Bacău. Oana Sabău, elevă în clasa a XI-a C la Liceul Sportiv ieșise împreună cu doi colegi de clasă la un pahar de suc și un biliard. Cei trei afișau un aer relaxat, iar după ce au vorbit cu polițiștii de la Secția 2 Poliție Bacău și-au reluat activitatea la masa de biliard. „Azi (ieri, n.r.) am avut ore până la 10. Am ieșit cu doi colegi la un suc, iar băieții au jucat o partidă de biliard. Nu cred că am făcut ceva rău, fiind în afara orelor de curs, iar la 18 ani pot să iau singură decizii”, a spus Oana Sabău. Iulian Istrat, elev în clasa a XI-a la același liceu a fost întrerupt de polițiști în timpul partidei. „Am terminat orele mai devreme și am ieșit la un biliard. Le-am dat polițiștilor datele și asta a fost tot. Ni s-a explicat că acțiunea lor are rolul de a-i depista pe elevii care chiulesc de la ore, însă nu este și cazul meu”, a spus Iulian Istrat. La masa alăturată, alți doi polițiști stăteau de vorbă cu cinci elevi. Speriați în prima fază de apariția polițiștilor, băieții și-au strâns repede lucrurile și au dat să părăsească localul. Agenții i-au reținut doar atât cât să-i legitimeze, urmând să verifice dacă elevii învață la Colegiul „Grigore Antipa” Bacău. „Avem practică. Uitați că am la mine echipamentul”, spune unul din elevi scoțând un echipament alb din rucsac. Cei cinci au părăsit imediat localul și s-au adunat în Parcul Catedralei, sfătuindu-se la o țigară. „Băi, eu le-am spus că sunt de la Antipa”, zicea unul din băieți, susținut de afirmația unui coleg care confirma că și el a declarat același lucru. Comportamentul afișat de cei cinci denotă faptul că este posibil să le fi dat polițiștilor informații false. Dacă aceste bănuieli vor fi confirmate în urma verificărilor, elevii pot fi identificați în baza fotografiilor și a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, urmând să fie trași la răspundere.
Lasă un răspuns