Primăria Bacău a adus câteva modificări Regulamentului de urbanism comercial și procedurii de eliberare a autorizației de funcționare și profil de activitate, precum și a autorizației de amplasare și profil de activitate.
Aceste modificări nu sunt altceva decât niște condiții impuse celor care solicită eliberarea autorizațiilor, deoarece s-au descoperit multe persoane care nu și-au declarat imobilele pentru a nu plăti impozite și taxe locale. „Din practica curentă a rezultat, în unele cazuri, nedeclararea la Direcția Economică a unor imobile după construirea sau achiziționarea acestora, deși pentru acestea se solicită eliberarea autorizației pentru desfășurarea unor activități economice – a declarat Mihai Șuștac, viceprimarul municipiului Bacău. De aceea, s-au impus în procedura de eliberare a autorizațiilor de funcționare și profil de activitate unele condiții prin care să se dovedească înscrierea spre impozitare a imobilelelor și terenurilor propuse pentru autorizare și achitarea debitelor restante”.
Pentru a pune punct acestor încercări de sustragere de la plata dărilor locale, atunci când se va solicita o autorizație se va completa un certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice/juridice privind impozitele și taxele locale, în care să fie evidențiat imobilul sau terenul propus spre autorizare și lipsa debitelor față de bugetul local. (Ștefan POPA)
ana a zis
Gelu Filip cat plateste impozit pe cladirea neterminata in care isi are biroul notarial. Zero lei , zero bani fiindca zica ca-i cladire neterminata!
bibi a zis
sunt „minoritari tuciurii „, care au cate 10 -15 apartamente si care sunt date in chirie si nu platesc niciun impozit la stat de ani de zile !! pe astia nu ii vede fiscul ?? fiscul vede ce vrea el ,pe cel care munceste in Italia sau Franta si ca prostul a adus banii in tara si ia depus in banci !! Pt asta fiscul a sarit imediat la gatul cetateanului care nu a mai venit in tara de ani de zile sa ii percepa taxe peste taxe !! la” minoritarii tuciurii” care nu realizeaza niciun venit dar stau in vile cu turnulete si cu Q7 in batatura nici nu indrazneste sa le ceara impozit sau alte dari (ba chiar le da tot felul de ajutoare sociale) ,le cer la cei care muncesc cinstit si au depus banii in conturi la banci din Romania !! Hotul cel mai mare din Romania este STATUL ROMAN !!
vasile a zis
Primaria, oricat de mare e foamea de bani, NU POATE impozita un imobil cat timp nu exista un proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor. Iar acesta se incheie la solicitarea investitorului/beneficiarului, iar eu, daca nu am bani sa o termin o declar ca fiind ‘in conservare” urmand sa solicit o noua autorizatie de construire daca cea existena expira. De asemenea, impozitarea incepand cu data expirarii autorizatiei este o ILEGALITATE. In cazul persoanelor fizice nu pot face nimic. In cazul persoanelor juridice cred ca si in acest moment dosarul pentru obtinerea autorizatiei de functionare ar trebui sa contina dovada declararii la taxe si impozite.