Doctorița Oana Acsinte, medic la Spitalul Municipal din Moinești a câștigat unul dintre cele mai prestigioase premii din domeniul ginecologiei, decernat luna trecută în Las Vegas, SUA.
Tânăra doctoriță băcăuană a publicat două lucrări științifice în Jurnalul de Ginecologie Minim Invazivă (JMIG), după un stagiu de 6 luni în Franța. Una dintre lucrări a fost aleasă pentru a participa în cadrul AAGL – Congresul Global de Ginecologie Minim Invazivă, ce a avut loc în Las Vegas, SUA. Dintre cele 178 de lucrări, cea a doctoriței Acsinte a fost aleasă câștigătoare.
“A fost o experiență deosebită. Am putut vedea cum sunt pregătiți și învățați chirurgii lor. Sunt invidioasă pe ce am văzut. M-am întors cu dorința de a avea și la Spitalul Moinești ce am văzut acolo. Trebuie și există posibilitatea ca și noi să progresăm”, a declarat doctorița Acsinte.
“Mă bucur foarte mult pentru acest succes și pentru ce înseamnă pentru chirurgia din Moinești. De asemenea, este un brand pentru orice medic care ajunge să participe la o astfel de manifestare”, a completat managerul Spitalului Municipal Moinești, conf. univ. dr. Adrian Cotîrleț.
Participarea medicilor de la Spitalul Moinești la conferințe naționale și internaționale nu s-a rezumat doar la premiul de la Las Vegas. Doctorița Roxana Novac a fost speaker al Societății Europene de Endocrinologie la Minsk, unde a susținut o lucrare la al 21-lea Curs Postuniversitar al SSE.
De asemenea, dr. Tincu Eugen de la secția ATI a participat la Chișinău la Cursul Național de Ghiduri și Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicina de Urgență. La acestea se adaugă, bineînțeles, participarea echipei de chirurgi ai Spitalului Moinești, conduse de dr. Adrian Cotîrleț, la conferințe internaționale de la Paris sau Atena, precum și naționale, la Poiana Brașov și Sinaia.
Spitalul din Moinești a suportat toate costurile cu deplasările și participările la evenimentele internaționale. „Sunt bucuros că reușim să finanțăm participarea colegilor cu lucrări la congresele intrnaționale și sunt conștient că trebuie să găsim soluții pentru a face față pretențiilor normale de dotare a Spitalului Municipal de Urgență Moinești”, a precizat managerul Adrian Cotîrleț.
Aghigioaei a zis
Felicitari!Este un om minunat.
Multa sanatate si sa aveti parte de multe realizari in viata profesionala si cea familiara.
Panaite Ana Maria a zis
Buna seara asi dori și eu numărul domndi doctor Axinte oana
Antohe Alexandra a zis
Felicitari
O doamna extraordinara.
Petru Vaida a zis
Felicitari doamnei doctor Acsinte pentru o performanta deosebita!
Fara a scadea meritul dansei si mai degraba de dragul preciziei si corectitudinii, recomand autorului/-ei articolului sa se documenteze mai bine inainte de publicare. Referitor la afirmatia „Mai mult decât atât, a fost singura reprezentantă a României la manifestare.”, as preciza ca afirmatia este falsa, existand si alti romani participanti, si anume: „Risk of Uterine Rupture in Pregnancies Following IVF and Spontaneous Conception with Laparoscopic and Abdominal Myomectomies – A Difficult Case (Triplets-Triple Embryo Transfer) and Systematic Review”- Lucian Gheorghe Pop, MD, PhD. National Institute of Mother and Child Health, Alessandrescu-Rusescu, Bucharest, Romania
Gabi MIHAI a zis
Daca este asa, ne pare rau. Noi am preluat informatiile furnizate la conferinta de presa. Multumim de completare!
Oana Acsinte a zis
Buna seara ! Multumesc pentru apreciere. Mentionez ca la conferinta de presa nu am precizat ca am fost singura participanta din Romania. Doar ca din 178 videoarticole trimise spre publicare in JMIG au fost acceptate 66, Romania avand 1 singur articol trimis, care a fost publicat si a si castigat Top Video Award. Acesta este premiul meu. Si asta am prezentat eu in conferinta de presa. O seara frumoasa !
Gabi MIHAI a zis
Atunci greseala imi apartine, scuze! Am modificat
Daniela Dumitru ,Bacau a zis
Felicitari tuturor din echipa dlui Dr. COTIRLET
..
Tremurici Maria a zis
Felicitări… Toată stima pentru doamna doctor.
Carmen Romascanu a zis
Felicitări si tot respectul nostru! !
Matei Schinteie a zis
Felicitările noastre !
Gabriela Francu a zis
Cu bacteriile mortale din acel spital cucerim mapamondul!!!! Exista o cultura a lor in acel spital. Despre acele cazuri de ce nu se preocupa nimeni? Asteptam sa creasca procentul ca sa vorbim despre ele??????????
Maga a zis
Felicitari echipei d – lui doctor Cotarlet.
Gabriela a zis
FELICITARI!
Nechitescu a zis
Am avut onoarea sa cunosc aceasta persoana minunata si ma bucur sa am sansa sa pot sa o felicita pe aceasta cale!
FELICITARI!!!
Florica Danaila a zis
Bună ziua nu știu dacă doamna doctor Axinte este așa cum
Se spune mama mea a fost operată de i-a și comportamentul ei a fost foarte sever cu mama i-am
Spus numai ca mama mea nu se simnte bine și
Are emorangie după intervenție și pe i-a nu o interesează și a trimis-o acasă și i-a zis să-și caute alt doctor este posibil așa ceva vă rog să-mi răspundeți