Constructorul auto Mercedes-Benz a stabilit și în Bacău un nou segment de piață odată cu lansarea noii clase CLA, în show-room-ul Țiriac Auto. Evenimentul a fost organizat pe tema WILD BEAUTIES și l-a avut ca invitat special pe Andi Moisescu. Formația Feeling a creat ambientalul pentru cei 80 de invitați.
Noul coupé cu patru uși are cel mai bun coeficient aerodinamic din lume (Cd â 0,22), un design avangardist și sistemul de tracțiune integrală 4MATIC (opțional) și urmărește filozofia de design a modelului CLS, model care a creat un trend odată cu lansarea sa, în 2003. Portierele cu geamuri fără ramă reprezintă un indiciu că noul CLA își trage rădăcinile din Concept Style Coupé, pe care îl aduce în producția de serie.
Prețurile încep de la 24.200 de euro (fără TVA) pentru CLA 180. CLA este disponibil cu motoare turbo performante, cu puteri de până la 155 kW (211 CP), suspensie sport și sistem de tracțiune integrală 4MATIC. Specificațiile tehnice includ și numeroase sisteme de asistență, inclusiv COLLISION PREVENTION ASSIST.
Cinci pachete sunt oferite, individualizând caracterul noului CLA (lungime/lățime/înălțime: 4630/1777/1437 mm).
Stilul rebel: design exterior: CLA uimește prin capota motorului ce emană putere și prin grila cu finisaj diamond a radiatorului. Farurile și luminile LED au fost aranjate astfel încât să creeze efectul de flacără caracteristic luminilor de zi și indicatoarelor de direcție. Acestea definesc apariția mereu energică a CLA-ului.
Sistemul de tracțiune integrală 4MATIC: Mercedes-Benz CLA este disponibil opțional cu sistemul de tracțiune integrală permanentă 4MATIC cu distribuție variabilă a cuplului motor. Componentele noului sistem 4MATIC includ funcția power-take-off integrată în transmisia automată cu dublu ambreiaj 7G-DCT și diferențial spate controlat electrohidraulic. Acestea reușesc să permită distribuirea puterii necesare acolo unde este nevoie. Noul sistem 4MATIC pentru CLA este mai ușor și mai eficient ca niciodată.
Setat pentru viitor: Cu un an înainte de introducerea normei de poluare Euro 6, toate motoarele pe benzină și dieselul de top respectă standardele acestei clase de emisii. Propulsoarele pe benzină au o cilindree de 1.6 și 2.0 litri și acoperă un spectru de putere cuprins între 90 kW (122 CP) pentru CLA 180 și 155 kW (211 CP) pentru CLA 250.
Cele două motoare diesel combină cuplul dinamic obținut de la turații joase cu eficiența la cele mai înalte standarde: CLA 200 CDI produce 100 kW (136 CP) și un cuplu maximum de 300 Nm (disponibil la sfârșitul anului). Cu o capacitate cilindrică de 2,2 litri, CLA 220 CDI produce 125 kW (170 CP) și 350 Nm, emițând doar 109 g CO2 pe kilometru. Toate motoarele dispun standard de funcția ECO start/stop și sunt disponibile cu o transmisie manuală cu șase rapoarte sau transmisia cu dublu ambreiaj 7G-DCT.
CLASA E
Facelift-ul aplicat actualei generații a limuzinei E-Class dispune de atâtea modificări de ordin tehnic, încât poate fi considerat o nouă generație a modelului. Noul E-Class a primit motoare mai puternice și mai eficiente, sisteme de siguranță îmbunătățite, care vor fi disponibile și pe nava amiral S-Class care va fi lansată în 2014, un comportament dinamic net superior modelului pe care îl înlocuieşte, eficiență și grijă pentru mediul înconjurător. În plus, limuzina germană de clasă mare dispune acum de un design mai atrăgător, optimizat cu tehnologii de ultimă generație, cum ar fi stopurile și farurile care înglobează tehnologia LED.
Din punct de vedere al motorizărilor, E-Class vine cu 13 propulsoare, atât convenționale cât și hibrid. Acestea pot fi cuplate unei transmisii clasice, cu puterea direcționată spre puntea spate, sau unei transmisii integrale 4Matic.
Cel mai ieftin automobil E-Class alimentat cu benzină este E 200, al cărui preț pleacă de la 42.700 de euro, iar cel mai scump este E 500 4Matic, valoarea de plecare a acestuia fiind 77.035 de euro. Prețurile versiunilor diesel variază de la 41.880 de euro pentru E 200 CDI, la 59.706 de euro pentru un E 350 BlueTEC 4Matic.
(Petru DONE)
Lasă un răspuns