Compania Metalbac & Farbe, din comuna Măgura, deținută de Ionel Maftei, a câștigat licitația pentru două contracte, în valoare de aproape 41 de milioane de lei (nouă milioane de euro), pentru lucrări de marcaje rutiere pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale din administrarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR). Metalbac, în asociere cu firma Edil Contract, a obținut contractele pentru lucrări de marcaje rutiere pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale din administrarea direcțiilor regionale de drumuri și poduri Iași și Cluj.
Tipul procedurii pentru atribuirea contractului a fost licitația deschisă, iar criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut. La licitație au fost depuse șapte oferte, din care au fost admise trei.
Metalbac & Farbe – conform informațiilor de site-ul companei – este o firmă cu capital privat înființată în anul 1994, care are ca principal domeniu de activitate producerea și comercializarea de vopsele, emailuri, grunduri, lacuri, diluanți și rășini sintetice sub marca Farbe.
Metalbac & Farbe a avut, în 2012, o cifră de afaceri de 18 milioane de lei, în creștere față de anul 2011, cand s-a ridicat la 15, 4 milioane de lei, și un profit net de 2,54 de milioane de lei, față de 3,87 de milioane de lei cu un an înainte. (Petru DONE)
Lasă un răspuns