• simplele cartele telefonice, dar și cele care permit accesul la Internet aveau tot felul de nereguli
Inspectorii de la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) din Bacău au găsit nereguli mari în timpul unui control care viza cartelele preplătite pentru telefonie fixă, precum și cele de acces la Internet. „Au fost verificați 12 agenți economici din județ. La șapte dintre aceștia s-au găsit abateri de informare și au fost amendați, iar cinci, la care neregulile au fost mai mici, au primit avertismente”, ne-a declarat Mirel Miclăuș, director executiv adjunct la OJPC Bacău. S-a depistat în timpul controlului că anumite firme nu aveau autorizația afișată la vedere, denumirea firmei și programul de funcționare, dar și insuficiente informații pentru cumpărători pe etichetele produselor.
Reprezentanții de la Protecția Consumatorului au verificat informațiile tipărite pe cartele și au descoperit că acestea nu ofereau date despre preț și dacă acesta includea sau nu TVA-ul, tariful pentru convorbirile telefonice și intervalele de timp aferente tarifelor nu erau menționate pe cartelă. În plus, cartelele de acces la Internet nu aveau mențiuni despre tarifele pentru acces, instrucțiunile de folosire nu erau afișate și nici un număr de telefon pentru eventuale reclamații din partea clienților.
Controlul s-a finalizat prin aplicarea a șapte amenzi, în valoare de 14 milioane de lei. Inspectorii OJPC Bacău au mai dispus oprirea temporară de la vînzare, pînă cînd agenții economici își vor remedia abaterile de informare, a 2.117 cartele în valoare de 247,7 milioane de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns