Mimarea traditiei

…Ride iarasi primavara, peste tara, peste plai, veselia umple tara, c-a venit intii de mai. Da, miine sarbatorim Ziua Muncii, se implinesc o sutadouazeci de ani de cind aceasta a devenit simbolul solidaritatii proletare de pretutindeni, dar conotatiile ei au cunoscut, cu timpul, alte sensuri, in ton cu evolutiile spre societatea de astazi. Nostalgicii de toate virstele se-ntreaba, retoric: unde ne sint sarbatorile de altadata?! Cum unde! In istorie! De la manifestatiile muncitorilor americani la picnic-urile organizate la iarba verde, cu muzica de fanfara, pentru ca mai apoi sa ne reamintim de fastul demonstratiilor comuniste romanesti si de gratarele pline ochi cu mici ce sfiriiau la fiecare colt de strada invaluind orasele patriei in fuioare de fum cu arome de desfriu culinar.
Traditia se modernizeaza, se adapteaza, tine pasul cu noul spirit al epocii. Acum, in prim-planul sarbatorii nu mai apar sindicaterle, ca exponente reprezentative ale „gulerelor albastre”. Alti actori isi distribuie rolurile in spectacolele de voce si pantomima: partidele de sorginte social-democrata, care-si aroga paternitatea evenimentului. Si pina la un anumit punct au dreptate, desi nu s-ar putea spune ca sint legatarele acestuia. Ca de obicei in ultimii ani, liderii PSD-ului au anuntat ample festinuri cimpenesti prin parcurile bucurestene, cu aceleasi recuzite ce-si revendica prospetimea ideologica – mici, cirnati, bere rece, fotomodele cu forme voluptoase menite sa incinga spiritele, cu muzici doua si noua si pupaturi tovarasesti. Marile carteluri sindicale se mentin in espectativa, asumindu-si roluri de figuratie. Probabil, printre maracinii si tufele de scaieti de la Gheraiesti si Magura, vom putea vedea niscai concitadini care vor musai sa onoreze Ziua Solidaritatii cu un grataras la iarba verde si revarsari de manele, in semn de belsug si de multumire adresata guvernantilor pentru acest supliment de repaos legal, in ton cu vechiul si inconfundabilul slogan „munca-i lunga, viata-i scurta, deci te bucura de ea”, sau al altuia, la fel de mobilizator: „cine-i harnic si munceste are tot ce vrea, cine-i smecher se-nvirteste si-are tot asa”.
Si totusi: acest intii de mai ce marcheaza un jubileu nu se anunta a fi unul prea insorit. Ba, chiar se prefigureaza a fi destul de mohorit. Si asta nu din cauza meteorologilor care prognozeaza ploi si temperaturi in scadere, ci datorita efectelor de criza ale recesiunii economice, precum si masurilor in forta ale guvernantilor. Numarul somerilor depaseste o jumatate de milion de oameni, mii de firme sint trimise in faliment din cauza politicilor fiscale, iar directorii din vechea guvernare sint trimisi la plimbare ca efect al programului de de decconcertare, inflatia si preturile cresc pe fondul scaderii sperantelor de mai bine. Singurii care prospera sint politicienii si clientela lor satelita, cit si gruarile de tip mafiot, dar oricum niciunul dintre acestia nu este interesat de Ziua Muncii. Doar de foloasele muncii altora. Ele dau tonul si fac muzica. Intr-o armonie demna de o capodopera dramatica.
Sa ne bucuram, totusi: traditia lui Armindeni continua sa traiasca, chiar daca identitatea ii este cu totul alta. Si doar mimata. Acum sint alte timpuri, alti oameni, alte interese, alte obiceiuri. Intr-o permanenta adaptare la realitati. 1 Mai ramine doar ca un simbol.