Joi, 13 aprilie 2017, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va efectua o vizită de lucru în județul Bacău.
Pe agenda vizitei ministrului, se află o deplasare în municipiul Onești, unde, împreună cu autoritățile județene și locale, va face o evaluare a situației podului de pe DN 11, km 129+831 din municipiul Onești, care necesită lucrări urgente de reabilitare.
La ora 14.30, ministrul Răzvan Cuc are programată la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău o întrevedere cu oficialități județene și locale. Vor fi abordate subiecte deosebit de importante pentru comunitatea băcăuană, cum ar fi: stadiul contractului la șoseaua de centură a municipiului Bacău, evaluarea și prioritizarea lucrărilor de reparații și întreținere a sectoarelor de drum național ce tranzitează județul Bacău și discuții legate de ROMATSA – operaționalizare turn control al Aeroportului Internațional ”George Enescu” Bacău.
Vizita face parte din programul ministrului de inspecție a șantierelor, pentru obiectivele de infrastructură de transport.
Stan a zis
Este pregatita pleiada de insotitori de ministri? Aceleasi figuri triste care vor zambi frumos la poza si impreuna cu ministrul vor face planul la promisiuni. Asteptam si rezultate nu numai vrajeli. Ar cam fi cazul sa dovediti domnilor parlamentari si din administratia locala pentu ce luati leafa (nu includem aici si alte venituri substantiale care se vad dar nu se justifica in casele si masinile voaste).
tipras a zis
Fata de ministru , vine dupa miel .