u adolescenta de 14 ani a fost găsită de poliţiştii din Moineşti în cursa Braşov-Piatra Neamţ u fata se îndrepta spre mănăstirile din Moldova
Deznodământ fericit şi pentru Alexandra Dumitru, adolescenta în vârstă de 14 ani din Capitală, dispărută de acasă duminică, după ce a lăsat un mesaj prin care le-a spus părinţilor că s-a săturat de şcoală şi vrea să îşi refacă viaţa. “Am găsit fata luni seara, în comuna Balcani, în cursa Braşov-Piatra Neamţ- ne-a declarat comisarul şef Gelu Margină, şeful Poliţiei Moineşti. Era perfect sănătoasă, ne-a spus că intenţiona să ajungă la mănăstirile din Neamţ şi am trimis-o la Inspectoratul Judeţean de Poliţie”.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, “în urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, minora a fost identificată într-un mijloc de transport în comun. Cu sprijinul colegilor de la IPJ Bacău, aceasta a fost gasită într-un mijloc de transport în comun, ce se deplasa pe ruta Braşov-Piatra Neamţ, în comuna Balcani. Din primele verficări s-a stabilit faptul că aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni”. De asemenea, a fost subliniat şi faptul că “Direcţia Generalăde Poliţie a Municipiului Bucureşti a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti”.
Cazul Alexandrei Dumitru seamănă izbitor cu cel al Iuliei Ionescu, eleva de la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din Capitală care a fugit de acasă pe 12 februarie, fiind găsită dupătrei zile la o mănăstire din judeţul Suceava. În ambele situaţii a fost convocată o celulă de criză pentru găsirea celor două adolescente. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns