Deputatul Mircea Fechet (PNL) a vizitat, cu ocazia deschiderii anului școlar, mai multe unități de învățământ din județ. Acesta a constatat că există școli și grădinițe moderne în județ, dând exemple din Moinești și Mânăstirea Cașin. Președintele PNL Bacău a ținut însă să sublinieze faptul că municipiul Bacău rămâne în urmă în ceea ce privește infrastructura școlară.
Infrastructura școlară este o problemă foarte des abordată, dar, pentru care, din păcate, s-au făcut destul de puține în țara noastră. M-am bucurat să constat că, în județul nostru, avem și exemple de bună practică – școli și grădinițe cu adevărat moderne, la standarde europene.
Tot în Moinești, am vizitat astăzi Grădinița Ghiocel și Școala Gimnazială ,,Ștefan Luchian”. Grădinița a fost construită de la zero, prin fonduri guvernamentale. Valoarea totală a fost de 500.000 de euro, iar rezultatul este unul pe care mi-aș dori să-l multiplicăm în tot județul. La ,,Ștefan Luchian”, investiția a fost de 1,5 milioane de euro, iar clădirea a fost consolidată și reabilitată, iar terenul de sport a fost amenajat cu materiale de calitate.
Și acestea nu sunt singurele unități de învățământ cu o nouă față. Investițiile în infrastructura de învățământ din municipiul Moinești din acest an au totalizat peste 6,3 milioane de euro.
Zilele acestea, am vizitat mai multe instituții școlare care și-au așteptat elevii în noul an cu un aspect total nou. Am scris zilele trecute și despre Școala Gimnazială ,,Regina Maria” din localitatea Mănăstirea Cașin, o investiție făcută prin PNDL și care a fost modernizată în totalitate. De asemenea, în comuna Măgura am văzut o grădiniță nou construită, cu săli de clasă curate și colorate pentru cei mici.
Îi felicit din suflet pe toți primarii din aceste localități și pe echipele acestora! Așa da!
a declarat deputatul MIrcea Fechet
Parlamentarul băcăuan a atras atenția asupra situației mai puțin roz din municipiul Bacău și a declarat că, alături de viceprimar și de consilierii locali va căuta soluții pentru a prioritiza investițiile în insfrastructura școlară.
Cu toate acestea, cu regret trebuie să constat că prin județ școlile arată semnificativ mai bine decât cele din Municipiu. Și știu acest lucru de la părinți, profesori și chiar elevi care se plâng de condițiile din școlile din Bacău. Acesta este motivul pentru care am discutat cu viceprimarul Municipiului Liviu Miroșeanu și cu consilierii locali ai PNL, pentru a găsi soluții ca investițiile în infrastructura școlară să fie o prioritate în viitor. Concluzia este una clară – avem nevoie de o schimbare de paradigma. Municipiul are nevoie de un proiect ambițios de modernizare a infrastructurii școlare!
a mai spus deputatul Fechet
Alex a zis
Stiti intrebatile alea care se puneau la concursurile de miss si mai ales raspunsurile alea telefonate de genul „sa fie pace in lume”, „sa salvam delfinii”? Domnul Fechet pare facut pentru genul asta de afirmatii. „avem nevoie”, „ar fi bine sa”, „ne propunem sa” etc. Domnul Fechet e constient ca partidul dansului e la guvernare? Dar de faptul ca actualul primar a fost ales cu sprijinul Pnl? Daca tot ne batem in truisme si afirmatii din astea goale, pot si eu sa spun ca ar fi bine sa avem politicieni care sa nu bata doar campii ci sa mai si faca ceva?
George a zis
Superb. Sa intelegem ca totusi investitiile Guvernelor ale Consiliului Judetean Bacau si nu in ultimul rand investitiile din Fonduri Europene isi vad efectul. Felicitari tuturor primarilor din acele UAT-uri care au stiut sa administreze fondurile primite.
Din pacate se observa ca lipsa implicarii Primariei Municipiului Bacau in ultimele decenii (12 ani de administratie PNL + 4 ani de administratie PSD+ProRomania + 1 an USR) in acest domeniu is arata „rezultatele”. Initiativa fostului primar(Cosmin Necula) care a schimbat paradigma modernizarii claselor 0/1 pe banii parintilor si mai ales dotarea acestora cu mobilier, tehnica de calcul, s.a. ar trebui continuata. Anul acesta insa in SICAP (www.e-licitatie.ro) nu este nici o achizitie pentru dotarile scolilor (si acum buget este) . Scoala a INCEPUT !!!
Terenurile de sport arata de cele mai multe ori deplorabil : suprafete de joc pe asfalt (precum acum 30 de ani) sau pe suprafata de plastic (Liceul Sportiv dar si altele, solutie care nu este recomandata), salile de sport multe dintre ele doar spoite (doar vopsiti peretii si parchetul insa cu vopsele pe baza lac in loc de apa – este superb pentru copii sa inspire o ora acel lac ). Sunt foarte multe de facut dar macar speram ca ai nostri copii vor reusi sa studieze in scoli mordernizate si dotate dupa standarde „europene”.
Va mai ramane un singur lucru de facut : schimbarea mentalitatii multor cadre didactice si evaluarea acestora pe criterii de performanta in locul „ochilor frumosi”
Adi a zis
Pai de județ se ocupa psd prin ivancea. La municipiu sunteti voi si viziteu
Titi a zis
Ati si colindat mult pe la școlile din județ…
Alexia a zis
Cu ce fonduri s-au realizat lucrarile? Cu fonduri PNDL sau europene? Ca daca s-au realizat cu 1,5 milioane Euro la Moinesti, cu fonduri UE sau PNDL, intr-o comuna cu fonduri PNDL, cu firma de casa a unor mafioti politruci, unde s-au bagat peste 750.000 euro in 3 cladiri construite prin 1960-1980, cei de la Curtea de Conturi Bacau ar trebui arestati pentru ce au acoperit in delapidari, costuri supraevaluate cu 200-300%.
Andrei Munteanu a zis
De ce nu recunoasteti ca Bacaul e un oras defect. Am avut primari din tot esicherul politic si Bacaul arata deplorabil, si la curatenie, smart city (ce-i aia, pentru multi), dezvoltate si mobilitate urbana, transport civilizat (de toate felurile) dezastro-ce gara (jegoasa) avem, transport in comun mizerabil, trafic rutier dezordonat si ramas in urma de parca se ocupa niste retarzi de problemele orasului. Respectul pentru cetatean este zero, primaria intesata cu incompetenti si nulitati, consiliul judetean tot pe-acolo (au renovat doar 2 laturi, doar un exemplu). Cetateni inerti, fara simt civic, nu riposteaza, nu sesizeaza, tinerii fug din oras si coruptia este cat casa.
Nu este vorba doar sa iesi la vot si sa votezi cu unul sau cu altul. Ce te faci cand se pare ca toti sunt la fel? Iei atitudine, organizatii civice trag de urechi pe politicieni si administratia ca sa faca ceva. Dar nu, bacauanul injura pe net, ii face pe toti prosti, el e cel mai destept si le stie pe toate. Si cu asta am rezolvat toate problemele orasului.
Daca o sa continuam asa, lucrurile vor decurge la fel. De ce s-ar schimba?
P.S. Noapte buna Bacau!
Esti un oras urat si mizer si asa vei ramane.