Deputatul liberal Mircea Fechet a remis presei o declarație politică, în care critică bugetul aprobat vineri de Consiliul Județean Bacău.
PSD ne dovedește încă o dată că a rămas ancorat în vechile metehne de a-i pedepsi pe cetățenii care nu sunt din localități conduse de ai lor.
Majoritatea toxică din Consiliul Județean a votat astăzi o hotărâre, prin care au repartizat toate sumele defalcate din TVA pentru drumuri comunale către – SURPRIZĂ – UAT-urile conduse de primarii PSD.
Vă întreb public, domnule președinte al Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea:
Ce vină au cetățenii din Ardeoani, Buhoci, Cleja, Filipești, Găiceana, Gioseni, Glăvănești, Helegiu, Hemeiuș, Itești, Livezi, Luizi Călugăra, Măgirești, Măgura, Mănăstirea Cașin, Oituz, Pîrjol, Racova, Secuieni, Traian, Urechești și Zemeș?
Oare nu au dreptul acești oameni, în secolul 21, la niște drumuri comunale asfaltate, curate și bine întreținute? Doar pentru că aceste comune sunt conduse de către primari liberali, locuitorii trebuie să suporte la nesfârșit noroiul și gropile?
Dar locuitorii municipiului Moinești și ai orașelor Comănești, Dărmănești și Slănic Moldova, care nu vor primi nici în acest an, la fel cum s-a întâmplat și în anii trecuți, decât firmiturile pesediștilor din județul Bacău?
În realitate, aceasta a fost mereu politica PSD. A guvernat doar pentru anumite interese, nepăsându-le cu adevărat de oameni. A ținut comunități întregi în sărăcie, doar pentru a le putea controla. Toate acestea se pot vedea clar mai ales în județul nostru unde se știe că mereu localitățile liberale au fost dezavantajate de guvernările iresponsabile de stânga, dar mai ales de către Consiliul Județean Bacău, condus de 30 de ani de către PSD.
Campania electorală s-a încheiat de câteva luni bune. Avem în față 4 ani în care chiar putem să asigurăm o dezvoltare reală a județului Bacău, dar pentru acest lucru este nevoie de seriozitate și maturitate politică.
Fac un apel la responsabilitate, pentru că drumurile județului Bacău nu au culoare politică.
O astfel de hotărâre de Consiliu Județean nu este doar imorală și batjocoritoare la adresa băcăuanilor. Ea este și profund ilegală, motiv pentru care solicit în mod public prefectului județului Bacău să analizeze oportunitatea atacării acesteia în fața instanței de contencios administrativ.
– deputat Mircea Fechet, PNL Bacău
Edy a zis
Mirciulică, dar cand Orban a dat bani in jud Bacau, doar comunelor si oraselor conduse de primari pnl nu te durea de alegatorii de stanga din acele localitati? Atunci nu erau noroaie? Esti PENIBIL ca si Ivancea…..sictir!
Primarilor alde si pro România cât le-a dat? ????
Elena a zis
Domnul Fechet a omis sa precizeze ca in decembrie aceste primarii enumerate de dansul au primit 876 milioane de lei de la Guvern, sume care inca nu au fost cheltuite, iar restul nu au primit nimic. Asadar, sa nu mai vorbeasca de echitate. Acele sume nu au fost repartizate discretionar, pe criterii politice?
Baciu a zis
Sa dai in judecată hotarararile prin care ați alocat 27 milioane inDecembrie și Martie numai primăriilor liberale din județ.
Aaaa ,asta nu se pune,tipic LIBERAL.
Stanciu Viziteu a zis
Ar trebui domnul ministru cu facultatea unde a invatat sa faca cârnați și după ce a făcut răni la degete de carat sacosele lui Stavarache, sa faca o plangere indreptata impotriva guvernului actual care a dat peste 870 mil lei, in decembrie, primarilor pnl-usr.
RACHIERU ION a zis
Fechete, Fechete tu esti acolo ca sa latrii? Dar cand Sefu tau Orban aloca bani in judetul Bacau doar primariilor liberale, oare cei de stanga ce or fi zis? Vorbesti degeaba! Mai bine te-ai concentra sa faci ceva pt Bacau…aaa. da stai…voi astia galbeni oricum nu aveti idei….cu guvernarea voastra, mor oameni in spitale: Bals, Piatra Neamt, situatia Foisor etc…nu mai vad rezistentii in strada….numai gura e de voi…mi-e sila!