– doi barbati din comuna Nicolae Balcescu si-au pierdut viata la doar o zi diferenta, in timp ce efectuau lucrari la o fintina din comuna Racova – autoritatile au inceput cercetarile, dar sint pesimiste cu privire la stabilirea unui „vinovat”, intrucit lucrarile se efectuau pe domeniu privat
Ludovic Budau, de 38 de ani, si Liviu Deac, de 24 de ani, din comuna Nicolae Balcescu, au avut parte, la sfirsitul saptaminii trecute, de un sfirsit tras la indigo: ambii au murit asfixiati in aceeasi fintina, adinca de opt metri, la o zi unul dupa celalalt. Putul este amplasat pe un domeniu privat, in incinta unui cartier rezidential in constructie de circa doi ani, apartinind unui italian. Din spusele localnicilor din zona a reiesit ca lucrarile la fintina au demarat in urma cu sapte-opt zile. „Totul a mers bine pina vineri, cind primul muncitor s-a bagat in fintina, a dat de apa si nu a mai putut iesi. Fiul lui a coborit dupa el si l-a vazut ca abia mai respira, fiind cu capul in apa. I-am spus sa iasa, sa nu se inece si el, avea vocea schimbata, insa, si era palid la fata. La fel si a doua zi, cu al doilea om”, a spus paznicul cartierului. Potrivit acestuia si oamenilor din zona, victimele erau echipate la coborirea in put cu centura de siguranta, pentru a fi trase afara. Dar, foarte probabil, au murit din cauza ca s-a produs o scurgere de gaz. „Cred ca au au fost emanatii de gaze, pentru ca mirosea puternic, iar baiatul primului decedat era palid si spunea ca e ametit”, a povestit paznicul. In legatura cu aceasta supozitie, primarul comunei Racova, Toader Vlad, a confirmat ca la 200 m de fintina se afla o teava de gaz metan, dar ca este foarte putin probabil ca aceasta sa aiba vreo legatura cu tragedia. De simbata, lucrarile la fintina ucigasa au fost stopate, autoritatile demarind investigatii in legatura cu incidentele.
Declaratii contradictorii
Fintinarii erau de loc din comuna Nicolae Balcescu. Primarul comunei spune ca ei lucrau pe cont propriu, nefiind angajati cu carte de munca la vreo firma. „Ii cunosteam bine pe acesti baieti si sint consternat de nenorocirea lor, erau meseriasi foarte buni. Ei lucrau pe cont propriu, nu aveau contracte incheiate cu vreo firma. Cred ca s-a intimplat totul din neglijenta lor. Aceste treburi ar trebui controlate si verificate”, a declarat Anton Siler, primarul comunei Nicolae Balcescu.
Cu toate acestea, muncitorii din cartierul rezidential din comuna Racova au spus ca sint din acelasi loc cu fintinarii, ca lucreaza la patron cu carte de munca si ca acesta i-a adus si pe cei doi la lucru. „Nu stiu daca aveau contract, dar tot patronul nostru i-a adus aici”, a declarat un lucrator. Pe de alta parte, primarul comunei Racova spune ca proprietarul complexului este societatea Plastic Publica din Buhusi, cu al carei administrator, de origine italiana, nu s-a putut lua legatura. „Pentru fintini nu se dau autorizatii de constructie, fiind vorba despre un domeniu privat. Totusi, am incercat sa luam legatura cu proprietarul, dar acesta nu este de gasit. S-au oprit lucrarile la put, iar gura acestuia a fost astupata. Cit despre o scurgere de gaz, nu cred ca poate fi vorba, chiar daca la 200 m mai incolo este o conducta de gaz metan. S-au sapat atitea fintini in zona si nimeni nu a ridicat aceasta problema”, a precizat Toader Vlad, primarul comunei Racova. Reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Bacau spun, de asemenea, ca saparea unui put pe domeniu privat nu necesita autorizatie din partea institutiei. „In orice caz, noi ne vom deplasa la Racova, vom lua legatura cu autoritatile si vom lua si probe din apa, dar doar daca se confirma de catre medicii legisti ca cei doi au decedat din cauza emanatiilor de gaz din apa”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvint ASP Bacau.
Neglijenta sau munca la negru?
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Bacau precizeaza ca va demara investigatiile pentru a stabili daca cei doi erau angajati ai unei firme sau lucrau pe cont propriu. „Noi nu avem nici o comunicare a accidentului. Fiind vorba despre accidente mortale, ar fi trebuit pina acum sa fim informati. In orice caz, incercam sa identificam firma la care se presupune ca cei doi lucrau, pentru a vedea daca este vorba de munca la negru. In functie de rezultate, vom actiona in consecinta”, a declarat Ion Barbu, inspector-sef adjunct ITM Bacau. Potrivit acestuia, nu s-au primit notificari de accidente de munca nici in cazul celor petrecute in urma cu o luna, in comuna Racaciuni, cind alti doi barbati din Nicolae Balcescu au decedat inghititi de fintini.
Chinuit si dupa moarte
Dupa ce ca nu a avut parte de o viata linistita, unul dintre cei doi morti in fintina din Racova nu are parte nici de odihna de apoi. Familia tinarului Liviu Deac, de 24 de ani, decedat simbata, reclama ca, ieri dimineata, cind s-au dus la morga sa-l ridice, acesta arata intr-o stare deplorabila. Motivul, spun ei, ar fi acela ca decedatul nu ar fi fost depus in frigider, din cauza neglijentei paznicului de la morga. Reprezentantii Spitalului Judetean de Urgenta Bacau spun, insa, ca asa ceva este imposibil, dar ca vor demara o ancheta.
... a zis
Intotdeauna mortul este vinovat! chiar in centrul bacaului, la „blocul lui benea” este o schela de lemn inalta de vreo 20m,la universitate muncitorii lucrau la inaltime fara a respecta nici cele mai elementare norme de protectie a muncii, la fostul pobac muncitorii faceau circ cu picamerele la inaltime, la podul de la serbanesti se plimbau macarale de zeci de tone pe zona pietonala si exemplele pot continua la nesfarsit… cine este vinovat,cine plateste?! Intotdeauana mortul!
DIAC MONICA a zis
Da aveti dreptate..intotdeauna mortul este vinovat…dar ce anchete s-au efectuat si ce plangere la morga spitalului jud bacau? eu sunt sotia lui Liviu Diac si nu stiu de nici o ancheta…am fost la racova dupa mai bine de o luna dupa moartea sotului meu si toate usile mi sau inchis in fata…pe cine intereseaza ca au murit oameni acolo? pe cine intereseaza ca am ramas cu un sufletel care nu va avea cui spune tata? absolut pe nimeni…statul roman e aproape de nivelul iadului…si daca tot scrieti ceva macar spuneti adevarul. nu stiu nici acum ce s-a intamplat in ziua aceea dar stiu ca nu voi afla niciodata… vinovati fara vina vor sa se faca lumina-e un vers care ma face sa plang si nu pot sa cred nici azi ca din nu stiu ce motiv am ramas a nimanui… aveti grija de vietile voastre ca altfel nu se ocupa nimeni.