Situația singurului caz din Bacău confirmat cu noul coronavirus a luat o întorsătură neașteptată. Testele contacților copilului de 1 an și 5 luni din Moinești au ieșit negative. Astfel, nici mătușa venită din Italia, bănuită că ar fi fost sursa infectării copilului, nici mama acestuia, care a stat zi de zi cu el în Spital și nici tatăl nu au ieșit pozitivi la prima testare. Sunt așteptate acum rezultatele celui de-al doilea rând de teste, iar în cazul în care ies din nou negative autoritățile sunt puse în fața situației de a nu ști sursa infectării copilului.
Testele au venit după 10 zile
Copilul a fost luat pe 10 martie de autorități, cu izoleta și internat alături de mama sa la secția de Infecțioase de la SJU Bacău. Autoritățile au prelevat probe de la copil, dar și de la contacții săi. Dacă rezultatele copilului au venit repede, acesta fiind testat de 2 ori și ieșind pozitiv la al doilea test, rezultatele contacților au întârziat să apară. Abia astăzi au sosit rezultatele primelor teste, acestea fiind negative.
Teste puține, rezultate și mai puține
În Bacău au fost până acum testate 111 persoane aflate în carantină și alte 55 de persoane care au fost internate la spital. Pe lângă numărul mic de teste efectuate, rezultatele vin foarte greu de la Iași. În cazul celor internați în spital au venit doar 27 de rezultate din cele 55, iar în cazul celor carantinați, doar 6. În momentul de față sunt 115 persoane aflate în carantină și 1802 persoane aflate în izolare la domiciliu. În statistici există două cazuri confirmate în Bacău, însă doar copilul din Moinești este pe raza județului, celălalt caz fiind un bărbat care a fost depistat la graniță și internat direct la București, deși domiciliul său este Bacău
IONUT a zis
Inseamna ca ceva nu a fost corect facut.
1. ori testul nu a fost concludent si facut gresit la adulti
2. ori testul nu a fost concludent la copil si copilul nu era infectat.
Alt mister nu exista. De fapt, din surse credibile, medici fiind, au spus ca testele nu sunt chiar concludente.