• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Dosar / MITĂ pentru cinematografele Orizont, din Bacău, și Oituz, din Onești. Vinovații ajung după gratii

MITĂ pentru cinematografele Orizont, din Bacău, și Oituz, din Onești. Vinovații ajung după gratii

Ziarul de Bacau 24 martie 2017 Un comentariu

LikeShare
Marius-Cristian Iurașcu, fost director general al RADEF RomâniaFilm

Tribunalul Bacău a pronunțat sentința în dosarul instrumentat de DNA Bacău, în care foști șefi ai RADEF RomâniaFilm sunt acuzați de luare de mită, fals și spălare de bani. După 29 de termene de judecată, pedepsele dictate trimit în închisoare principalii vinovați.

În mai 2014, Marius-Cristian Iurașcu, directorul general al RADEF RomâniaFilm, regia care administrează întreaga rețea de cinematografe vechi din țară, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Bacău pentru „luare de mită, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual și spălare de bani”.

Iurașcu ar fi primit mai multe mașini scumpe pentru a favoriza cumpărarea și exploatarea cinematografelor Oituz din Onești și Orizont din Bacău și a atribui de lucrări de reparație la Cinema Dacia din Piatra Neamț unei anumite firme.

„În perioada octombrie 2009 — aprilie 2010, inculpatul Prutică Cătălin Neculai a dat un autoturism marca Audi A6, în valoare de 16.000 de euro, inculpatului Apostol Tudor, și două autoturisme (un Volkswagen Touareg, evaluat la suma de 15.000 de euro, și un Mercedes-Benz GL450, în valoare de 35.000 de euro) inculpatului Iurașcu Marius Cristian”, se arată într-un comunicat al DNA.

„Pentru a-l ajuta pe inculpatul Iurașcu să disimuleze proveniența autoturismului Volkswagen Touareg, remis prin intermediul lui Costea Ștefan, în condițiile în care cunoștea că a fost dat cu titlu de mită, inculpatul Prutică a întocmit două facturi și un contract de vânzare-cumpărare prin care se atesta, în mod nereal, faptul că autoturismul a fost vândut între mai multe persoane fizice și juridice. Toate aceste documente au fost puse la dispoziția angajaților RADEF RomâniaFilm în vederea înmatriculării autoturismului în cauză”, precizează DNA.

În perioada octombrie 2009 — aprilie 2010, între societatea administrată de Cătălin-Neculai Prutică și RomâniaFilm era încheiat un contract de închiriere a cinematografului Oituz din Onești, iar în data de 14 octombrie 2009, a fost încheiat un contract de asociere în participațiune cu privire la cinematograful Orizont din Bacău. Pe data de 20 noiembrie 2009, Cătălin-Neculai Prutică i-a remis, prin intermediul lui Ștefan Costea, în baza unei înțelegeri anterioare, lui Marius Cristian Iurașcu un Volkswagen Touareg, iar în data de 2 octombrie 2009, inculpatului Tudor Apostol, un autoturism Audi A6.

În schimbul acestor bunuri, cei doi l-au sprijinit pe Cătălin-Neculai Prutică în demersurile sale de cumpărare a cinematografului Oituz și au acordat, fără respectarea dispozițiilor legale privind licitațiile publice, firmei administrate de el lucrări de reparații la cinematograful Dacia din Piatra Neamț. În plus, Iurașcu l-a mai sprijinit pe Prutică în demersurile de preluare a cinematografului Orizont.

Cinematograful Orizont, în paragină de ani buni

„Inculpatul Marius Cristian Iurașcu, în baza atribuțiilor sale de serviciu, a încercat să faciliteze încheierea unui contract între un supermarket din România și firma inculpatului Cătălin-Neculai Prutică, astfel încât supermarketul să poată închiria cinematograful Orizont din Bacău, a intervenit pentru realizarea unui raport de evaluare a cinematografului Oituz favorabil intereselor lui Cătălin-Neculai Prutică, a efectuat demersuri în vederea acordării, către firmele controlate de acesta, de alte lucrări de reparații la obiectivele RADEF și l-a sprijinit în demersurile sale judiciare privitoare la cinematograful Oituz”, se mai arată în comunicatul DNA.

Închisoare cu executare

Omul de afaceri Neculai Cătălin Prutică a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu executare, pentru dare de mită în formă continuată și complicitate la spălare de bani. Cătălin Neculai Prutică, a mai fost condamnat și în dosarul fraudei cu utilaje de construcții, în care a ajuns după gratii și fiul primarului din Târgu Ocna.

Tudor Apostol a primit 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Marius-Cristian Iuraşcu a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual şi spălare de bani. Ştefan Costea a fost condamnat la 6 luni de închisoare, pentru complicitate la dare de mită.

Pentru toți inculpații, infracțiunea de fals în înscrisuri s-a prescris. Pedepsele nu sunt definitive, iar sentința poate fi atacată cu apel.

LikeShare

Din categoria: Dosar, Top Story Etichete: Cinema Oituz, Cinema Orizont, DNA Bacau, Tribunalul Bacau

Reader Interactions

Comentarii

  1. Ovidiu a zis

    25 martie 2017 la ora 12:27 pm

    Mișto , să iei că nu te duci la Bulău. De luat aminte.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 12 – 17 mai 2025

Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Aerostar SA Bacău anunță un profit în scădere semnificativă. Vezi explicațiile conducerii companiei!

Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Nicu la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Macrou la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Dragos la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Ștefan la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Nafets la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău