Voluntarii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău le-au pus gând rău companiilor producătoare de tutun, dar și celor care câștigă bani din publicitate în acest sens. Astfel, pe tot parcursul acestei săptămâni, în contextul în care pe 21 noiembrie s-a marcat și Ziua Națională Fără Tutun, tinerii voluntari CPECA Bacău își canalizează energiile pentru derularea unor activități de informare în cadrul proiectului interjudețean „STOP fumat”, în rândul copiilor aflați în ciclul primar din zece clase din trei școli din județ, respectiv Școala Gimnazială „Emil Brăescu” Măgura, Școala Gimnazială Letea Veche și Școala „Ion Creangă” din Bacău.
Tot în acest context, elevii de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Bacău au gândit un proiect de prevenire și combatere a consumului de tutun în rândul colegilor, intitulat generic „5110 motive pentru care să nu fumezi” și derulat în parteneriat cu CPECA Bacău și Direcția de Sănătate Publică. Proiectul se desfășoară în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014 și are ca scop creșterea nivelului de informare pentru 350 de elevi din clasele V-XII cu privire la consecințele sociale și de sănătate de scurtă și lungă durată, ale fumatului. „Mesajul din acest an, stabilit de Organizația Mondială a Sănătății pentru a marca Ziua Națională Fără Tutun este «Interziceți publicitatea, finanțarea și promovarea tutunului», rezultatul așteptat prin implementarea acestei teme la nivel local și național fiind – a declarat Marta Butnaru, CPECA Bacău -, cel de creștere a gradului de conștientizare a populației generale în legătură cu importanța creării și dezvoltării mediilor în care fumatul este interzis, protejând astfel copiii, tinerii și adulții nefumători de efectele fumului de țigară. Acțiunile noastre sunt în acord cu aceste obiective și suntem impresionați că tinerii băcăuani au inițiative în acest sens. Proiectul de la Liceul «Petru Rareș» este un exemplu grăitor, un proiect tare frumos, muncit și gândit în exclusivitate de elevi”.
Mădălina ROTARU
Lasă un răspuns