La nivelul județului Bacău va trebui constituită în această săptămînă o comisie tehnică ce va avea drept sarcină organizarea referendumului pentru votarea noii Constituții. Potrivit legii, comisia ar urma să fie alcătuită din prefectul și secretarul județului, secretarul general al Prefecturii, directorul Direcției Județene pentru Statistică, directorul general al Directiei Județene a Finanțelor Publice, inspectorul-șef al Inspectoratului Județean de Poliție, șeful Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei, șeful Centrului Militar Județean, comandantul Comandamentului Județean de Jandarmi, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, directorul Direcției Județene de Sănătate Publică și corespondentul județean al Agenției Naționale de Presă ROMPRES.
Autoritățile locale nu știu ce trebuie să facă
Ieri, însă, în prima zi a celei dintîi săptămîni dintre cele patru ce ar fi
trebuit rezervate popularizării noii Constitutuții, picior de
parlamentar nu a călcat prin nici o localitate din județ. Mai mult, cu
toate că anunțul privind organizarea referendumului a fost făcut
public încă de săptămîna trecută, autoritățile locale nu au primit nici
un act oficial din care să poată afla mai multe amănunte în legătură
cu acest lucru. Dumitru Popa, secretarul municipiului Bacău, a
recunoscut că majoritatea informațiilor le știe doar din presă. În
plus, secretarul Popa a mai adăugat că, în teritoriu, încă nu se
cunoaște cu exactitate textul final al proiectului noii Constituții, așa
cum a ieșit din mîinile parlamentarilor.
„Timpul care a rămas pînă la organizarea referendumului este
extrem de scurt. Dacă la ultimele alegeri am avut la dispoziție
aproximativ 60 de zile, acum, la o manifestare de o anvergură
asemănătoare, trebuie să ne desfășurăm activitatea în mai puțin de
o lună. În ceea ce ne privește, am început să ne organizăm. Am
vorbit deja la Evidența Populației pentru a ne pune la dispoziție
listele actualizate ale cetățenilor cu drept de vot, am luat legătura cu
Prefectura, verificăm listele cu circumscripțiile electorale care au
fost și la alegerile din 2000, iar la sfîrșitul acestei luni, consilierii
locali vor discuta despre acordarea din bugetul local a sumei de 1,5
miliarde de lei pentru organizarea acestui referendum. Oricum, din
cauza timpului extrem de scurt care a mai rămas pînă pe 19
octombrie, pregătirile pentru desfășurarea referendumului vor trebui
efectuate contra cronometru”, mai adaugă secretarul Popa.
Organizare în orb și în județ
Radu Cătălin Mardare, prefectul județului Bacău, ne-a declarat că toți factorii responsabili se vor implica pentru buna desfășurare a referendumului, dar și pentru mediatizarea modificărilor. Deși a recunoscut că misiunea nu este deloc ușoară, mai ales pentru că va trebui mers pînă și în cele mai îndepărtate cătune din județ, prefectul Mardare a spus că reușita acestui referendum va ține tocmai de o bună mediatizare. Un rol important, în opinia lui Cătălin Mardare, îl vor avea și primăriile din comune, care au datoria să-i înștiințeze pe cetățeni despre prevederile proiectului și să-i determine pe cetățeni să participe la referendum, dar și să reactualizeze listele cu persoanele care vor fi chemate la urne. „Pînă vor veni precizări de la București, încercăm să reactualizăm listele și să pregătim secțiile de votare”, ne-a declarat prefectul Mardare.
Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea referendumului național privind revizuirea Constituției din anul 2003 se asigură de la bugetul de stat. Zilele următoare, bugetul Ministerului Administrației și Internelor va fi suplimentat cu 257 miliarde lei. Banii provin din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului și vor fi repartizați proporțional fiecărui județ pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea referendumului. (Elena SOLOMON, Eduard ADAM)
alăturtat, pe un raster
Băcăuanii nu știu ce prevederi din Constituție vor fi modificate
Peste doar cîteva săptămîni toți cei trecuți de 18 ani vom fi chemați să ne exprimăm opinia pe marginea noii Constituții. Modificarea legii fundamentale a statului vine la 13 ani de cînd a intrat în vigoare actuala Constituție și prevede garantarea proprietății, stabilirea mandatului președintelui la cinci ani, dreptul cetățenilor străini de a cumpăra pămînt în România, stagiul militar neobligatoriu. În ciuda importanței acestei legi, băcăuanii sînt în acest moment descoperiți la acest capitol. Marea majoritate a auzit cîte ceva despre modificările Constituție, dar oamenii nu știu în ce constau acestea.
Codruța Damian, asistent medical: „Nu știu prea multe lucruri. Consider că schimbările legate de Constituție nu au fost suficient mediatizate. Cel puțin nu s-a spus ceva concret și din acest motiv omul de rînd nu are de unde să știe astfel de lucruri. Unele schimbări se fac pentru a fi în pas cu Uniunea Europeană și sînt de-acord cu ele. Principalul este să nu se atingă de primul articol din Constituție”.
Constantin Popescu: „Știu de modificările Constituției și cred că cea mai discutată problemă este cea legată de mărirea mandatului prezidențial. Restul nu cred că prezintă prea mare importanță.”
Anonim: „Am auzit că se fac modificări, dar nu știu în ce
constau. Nu aș putea spune că nu există informație, dar nu am fost preocupat de subiect și nu am urmărit ce s-a spus în presă despre acest lucru”.
Maria Duma, asistent medical, 55 de ani: „Sigur că am auzit de modificarea Constituției. Din cîte am înțeles eu, putem folosi limbile străine la tribunal. În general, cred că sînt corecte schimbările care se fac. Sînt de acord cu ele, dar mi se pare că se fac prea în grabă. Probabil din cauza alegerilor care se apropie”.
Domnica Simon, casnică: „Nu am auzit prea multe despre modificarea Constituției. Ce-am auzit la știri cîte ceva, dar numai lucruri cu care nu sînt de-acord. Oricum, chiar dacă se schimbă cîte ceva, nu înseamnă că e spre binele nostru. Și, de multe ori, prevederile constituției, chiar dacă sînt modificări recente, nu sînt respectate”. (A consemnat Roxana POPA)
Lasă un răspuns