La ultima ședință a Consiliului Județean, aleșii au votat atribuirea licențelor de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate pe traseul județean Bacău – Bijghir, precum și modificarea caietelor de sarcini pe traseele județene speciale Stănișești – Podu Turcului, respectiv Sascut – Valea Seacă.
Astfel, s-a obținut licența pe traseul Bacău – Bijghir pentru efectuarea serviciului de transport public, în beneficiul a 15 profesori din Buhoci, printr-o singură cursă pe zi, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat cu Școala Gimnazială Buhoci. Avizele pentru utilizarea stațiilor sunt valabile până în luna iunie a anului viitor. Pentru traseul Stănișești – Podu Turcului, s-a obținut atât licența de traseu (valabilă până în martie 2015), cât și înlocuirea autovehiculului. Pe traseul Sascut – Valea Seacă, s-au reușit modificarea graficului de circulație de la cinci curse/zi, la șase curse/ zi, precum și retragerea și introducerea altor autovehicule. De asemenea, licența de traseu este valabilă până în august 2014.
Lasă un răspuns