• Prest Serv a început plata datoriilor către Distrigaz
La începutul lui noiembrie, odată ce iarna s-a instalat, o mare parte din apartamentele moineștenilor au rămas fără încălzire, cele cinci centrale și trei puncte termice din localitate fiind puse în imposibilitatea de a mai distribui agent termic. Motivul a fost întreruperea furnizării gazelor naturale de către SC Distrigaz Nord SA-sucursala Bacău cu o consecință a datoriilor mari acumulate de SC Prest Serv SA Moinești. Prin intermediul Administrației locale și Prefectura Bacău, între Distrigaz și Prest Serv au avut loc discuții și negocieri concretizate prin reluarea livrării gazelor și implicit a agentului termic la Moinești. Datoria era de aproximativ 14 miliarde de lei. La sfîrșitul lunii noiembrie, Prest Serv a reușit să achite din aceasta aproape 1,1 miliarde de lei. Zilele acestea urmează ca, la sediul Distrigaz Bacău, reprezentanții celor două unități să definitiveze un plan de reeșalonare a plății debitelor restante, existînd premize certe că în această iarnă nu se va mai repeta situația critică de acum o lună. În momentul de față, la Moinești, 4.031 de apartamente folosesc agentul termic pentru încălzire. Dintre acestea, 2.530, adică peste 60% din total, folosesc centrale proprii de apartament sau bloc și numai 1.501 beneficiază de serviciile Prest Serv. Cu toate acestea, datoriile beneficiarilor către Prest Serv cresc mereu, fiind la începutul lui decembrie de 33,7 miliarde de lei. Din această sumă, asociațiile de proprietari figurează cu un debit de 25,8 miliarde de lei, iar agenții economici cu unul de 7,9 miliarde de lei. Toate metodele încercate de a accelera recuperarea sumelor datorate au eșuat, inclusiv încercările echipelor de încasatori ce au bătut la ușa apartamente. Motivul este simplu, degradarea stării sociale a populației este un fenomen mai mult decît vizibil și în orașul petroliștilor. (M. Vieriu)
Lasă un răspuns