Primarii a şapte municipii din zona de nord-est au semnat marţi, 23 iulie, actele de înfiinţare a asociaţiei ”Moldova se dezvoltă”. Bacăul nu s-a aflat printre cele șapte, primarul Cosmin Necula susținând încă de la nașterea asociației că el vrea să facă administrație nu politică.
Conform Adevărul.ro, actele legale de înfiinţare a asociaţiei au fost semnate la Piatra Neamţ, de către primarii celor şapte municipii fondatoare, respectiv Cătălin Flutur (Botoşani), Mihăiţă Negură (Câmpulung Moldovenesc), Mihai Chirica (Iaşi), Dragoş Chitic (Piatra Neamţ), Lucian Micu (Roman), Ion Lungu (Suceava) şi Ilie Boncheş (Vatra Dornei). Totodată, cei şapte edili au decis şi componenţa primei structuri de conducere a Asociaţiei.
Primarul Iaşiului Mihai Chirica a fost desemnat în funcţia de preşedinte, iar primarul de Suceava Ion Lungu va ocupa postul de vicepreşedinte. „Este un moment istoric în care noi, reprezentanţii aleşi ai acestor oraşe, care au împreună peste 1 milion de locuitori, am hotărât sa ne luăm destinul în propriile mâini şi să luptăm pentru toţi oamenii din regiune. Vom fi vocea care strigă că Moldova vrea autostradă şi spital regional de urgenţă, că oraşele Moldovei vor drumuri de centură, drumuri exprese, aducţiuni de gaze naturale, parcuri industriale, aeroporturi europene, spitale şi şcoli. Vom fi o voce puternică şi nu vom sta cu mâinile încrucişate când nevoile noastre vor deveni bătaia de joc a guvernării acestei ţări”, a declarat primarul Iaşiului Mihai Chirica, la finalul reuniunii.
Acordul-cadru de înfiinţare a Asociaţiei „Moldova se dezvoltă” a fost semnat de către cei şapte primari edili pe 17 decembrie 2018, la Suceava. Obiectivul principal al asociaţiei îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de transport de importanţă regională şi naţională, prioritare fiind autostrada Iaşi-Târgu Mureş, autostrada Nord-Sud, care să lege Moldova de Bucureşti, construirea şoselelor de centură la nivelul oraşelor asociate, interconectarea cu reţelele de transport european, inclusiv spre Ucraina şi Moldova, modernizarea transportului feroviar, asigurând interconectivitatea prin trenuri de mare viteză cu celelalte regiuni.
Primarul Cosmin Necula (PSD) a declarat la sfârșitul anului trecut, când s-au pus bazele Alianței, că este de acord cu orice alianță administrativă unde nu se discută în cheie politică menită „să le dea puncte politice” unor edili.
Mihalache a zis
Al nostru primar masoara, taie si intinde mocheta; nu are timp de fleacuri.
Bogdan a zis
Primarul Mocheta face politica nu administratie!!!
Cristi a zis
Când ești incompetent, e bine să fii si fudul…..dl Mocheta nu a fost în stare să se înscrie intr-o asociație, el face administrație.
Treziti-va dl Mocheta, ca iar visați ca va jucați de-a primarul!!!!
P.s. poate nu au vrut să-l primească în asociație când și-au dat si aia seama cu cine au de a face!
S Mihai a zis
Niste tarani in costume.
Primarul nostru, in cazul acesta are dreptate. Asociatia asta este pur politica, fiecare isi urmareste interesul. Nu cred ca va dura aceasta legatura prea mult timp. Chirica e un mare hot si un mare mincinos, te fura cu zambetul pe fata, chiar ma bucur ca nu s-a alaturat. Bacaul trebuie sa se dezvolte oarecum separat de regiunea Moldovei daca nu vrea sa se afunde si mai mult in saracia regiunii. Imi pare rau totusi de Piatra Neamt ca s-a alaturat acestei asociatii. Bacaul tinde mai mult spre legaturile cu sudul/ sud estul decat cu zona de nord est a Moldovei.
STAN a zis
Chiar asta si face Bacaul.
Este separat nu numai de Moldova dar in curand va fi separat de restul lumii.
Suntem la coada vacii din punct de vedere al infrastructurii, retelelor de apa canal, curatenie in oras.
De exemplu fa o comparatie intre spatiul verde de la Palatul Culturii din Iasi, din fata primariei din Targul Frumos si vezi si la mareata catedrala, in noul”parc”, cum arata buruienile.
Vezi cum arata primaria sub conducerea lui Necula si iti dai seama ca suntem rupti de tot si toate.
Poate ca unii sunt tarani, altii hoti asa cum spui tu dar niciunul prost (din punct de vedere administrativ)!
Bogdan a zis
Fudulia si incapacitatea de a face administrație in folosul cetățenilor guvernează actuala conducere a Primariei. Primarul nu a obținut raza violet de la șef.
Sergiu a zis
Culmea. Galatiul si Bacaul nu includ in aceasta asociatie, adica celelalte cele mai dezoltate orase din regiunea nord-est, sud-est. ? Lasa sa dezolte asociatia saraciei ?
bogdan a zis
de unde ti a iesit tie ca Bacaul si Galatiul sant cele mai dezvoltate?????se mai opreste apa curenta la Bacau? s a facut aeroport la Galati si nu stiu eu ?
Mihnea a zis
Lasand deoparte afirmatia facuta de primarul nostru incompetent, se observa ca alianta asta include doar jumatatea de nord a Moldovei. Sunt doar patru judete: Iasi, Botosani, Suceava si Neamt care reprezinta, ma repet, doar jumate din zona Moldovei.
In mare parte asociatia e axata pe viitoarea autostrada A8 – cu beneficiari directi judetul Neamt si Iasi si indirect: Suceava si Botosani.
Daca pe viitor o sa avem carti bune (a se citi un primar motivat si harnic) iar guvernul va fi pentru dezvoltare cat de cat multiregionala ne putem descurca si fara sa facem parte din asociatia lor. Asa ne putem asocia intr-o mie de formatiuni cum ar fi: Liga Oraselor de pe Bistrita si Siret, Asociatia Zonelor Metropolitane din Regiunea Nord Est si tot asa.
Sa vedem ce fac colegii nostri din judetele de mai sus la capitolul rezultate si apoi putem sa fondam o noua asociatie cu Focsaniul, Vasluiul si eventual Galatiul daca e indispensabila.