• liderii administrației publice băcăuane și-au pus în gînd ca, în cîțiva ani, CET să furnizeze căldură la tot Bacăul • acest lucru ar presupune scoaterea societății Termloc de pe piața agentului termic • „pentru asta ar trebui ca PSD să cîștige din nou alegerile”, spune viceprimarul Laurian Lucaș • la această oră, trei sfeturi din băcăuani primesc agent termic de la CET
Un singur furnizor de agent termic în sistem centralizat pentru toți băcăuanii. Cam așa gîndesc liderii administrației publice locale că va fi la Bacău în următorii trei – patru ani. „CET Bacău este una dintre cele mai noi societăți de producere a agentului termic din țară. Dacă vor fi finalizate investițiile demarate acum la CET, costurile de producere a agentului termic în sistem centralizat vor fi substanțial mai mici decît ale căldurii produse prin intermediul centralelor termice de apartament”, a încercat să explice viceprimarul Laurian Lucaș. El a adăugat că, în cîțiva ani, CET va fi singurul furnizor de agent termic din municipiu. „Pentru asta ar trebui ca PSD să cîștige din nou alegerile. Un împrumut pentru modernizarea și extinderea rețelelor poate fi obținut mai ușor, dacă are garanția administrației publice locale”, a concluzionat Laurian Lucaș.
Toate bune și frumoase, numai că acest lucru ar presupune scoaterea societății Termloc de pe piața agentului termic, lucru admis, de altfel, și de viceprimarul Lucaș. „Termloc are un contract ferm de concesionare a centralelor termice, care mai este valabil încă vreo 20 de ani de acum încolo”, spune, mai mult decît hotărît, Dumitru Crîșmaru, directorul societății Termloc. „Am acceptat să fie transformate în puncte termice doar centralele termice care aveau traseele de conducere a agentului termic trase pînă aproape de intrare”, a adăugat Dumitru Crîșmaru. Este vorba despre 11 centrale termice, care, în intervalul de timp de aproximativ un an care a trecut de la preluarea CET de către administrația publică locală, au fost transformate în puncte termice. Preluarea în administrare a celor 11 centrale termice s-a făcut în etape. Mai întîi, în luna aprilie, consilierii băcăuani au fost de acord ca nouă dintre centralele termice administrate pînă atunci de Termloc, respectiv Bacovia numerele 1, 2 și 3, URA, Neptun, Dacia, Bucegi, Gară și Nufărului, să treacă în administrarea CET. La doar cîteva săptămîni
după semnarea acestui protocol de predare primire, alte două
centrale termice ale Termloc au fost trecute în administrarea CET.
Este vorba despre Centralele Termice nr. 4 și nr. 5 Miorița, care
aveau amîndouă pereți comuni cu două dintre punctele termice ale CET. Pentru Termloc, transferul celor nouă centrale termice către CET va reprezenta pierderea unui procent semnificativ din totalul abonaților. Dacă pînă în luna aprilie a acestui an, Termloc deservea aproximativ 52% din locatarii municipiului Bacău, după preluarea de către CET a celor nouă centrale termice, Termloc a pierdut nu mai puțin de 11.210 dintre foștii abonați. Asta înseamnă cu nu mai puțin de trei sfeturi dintre băcăuani vor fi deserviți din această iarnă de CET.
Dacă Dumitru Crîșmaru spune că, la această oră, Termloc mai deservește 9.178 de apartamente, Vasile Drăgușanu declară că societatea pe care o conduce va furniza în această iarnă agent termic pentru 28.098 de familii. Chiar dacă aceste cifre vor mai cunoaște o serie de modificări pînă la sfîrșitul lunii septembrie, cînd se va încheia, oficial, sezonul debranșărilor, procentul de locatari deserviți de cei doi furnizori de agent termic nu va putea înregistra, cel puțin în această iarnă, schimbări semnificative. Dacă spusele viceprimarului Lucaș vor fi confirmate, în ritmul în care reușește să își aducă în curte noi abonați, nu ar fi exclus ca, în cîțiva ani, CET să reușească într-adevăr să obțină monopolul pe producerea și distribuția agentului termic în municipiu. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns