Moștenitorul „Partizanul” („Filderman”) povestește despre pierderea fabricii, Macul Roșu, străzile copilăriei și colegii de școală

Beno Goldstein este urmașul familiei Filderman și moștenitorul fostei fabrici Partizanul. După Revoluție s-a întors în Bacău și a solicitat retrocedarea fabricii, dar pentru că avocatul a vărsat cafeaua pe actele originale, ștampilele nu au mai putut fi recunoscute și a pierdut totul. Ben Goldstein a participat la războiele susținute de Israel, iar acum s-a stabilit în Buzău.

Claudiu TĂNĂSESCU

Numele de Beno Goldstein nu spune nimic pentru cei mai mulți din generația tânără. Pentru cei în vârstă, de numele familiei sunt legate mii de destine, care au muncit în fosta fabrică Partizanul.

Beno Goldstein este nepotul lui Filderman, proprietarul cunoscutei fabrici, cândva mândria orașului, unde lucrau peste 2.000 de oameni. După Revoluție, întors în Bacău, nepotul a cerut retrocedarea bunurilor familiei, dar a plecat din oraș cu un gust amar. S-a stabilit însă la Buzău, unde de curând a acordat un interviu ziarului “Opinia” din localitate. A stat de vorbă și cu noi, rememorând amintiri frumoase pe care le-a trăit în timpul copilăriei de pe malurile Bistriței.

“M-am născut în Bacău – își începe povestea Beno Goldstein. Locuiam pe strada Ștefan cel Mare, nr. 4, chiar clădirea în care a fost Curtea de Apel. Îmi amintesc cum ne jucam cu prietenii și fratele meu mai mare, Leonard, prin podul casei. Tata avea o caleașcă pe care era sculptat numele meu. Cu ea mă ducea la școală, pentru că eram dintr-o familie înstărită. Eu îl rugam să mă lase să merg pe jos, cu ceilalți colegi, să trag fetele de cozi, așa cum făceam toți. Tata era înțelegător așa că m-a lăsat, dar mi-a spus că nu renunță la caleașcă, așa că aceasta mergea zi de zi, încet, în spatele nostru. Când ploua, ne urcam toți colegii în ea și apoi mergeam acasă, unde ne jucam. Am reușit să regăsesc după ani acea caleașcă, la fostul nostru birjar. Am cumpărat-o pe bani buni și acum o am la Buzău”.

Își caută foștii prieteni din copilărie

Beno Goldstein are o mare dorință: să își regăsească prietenii din copilărie și colegii de școală. “Cel mai bun prieten al meu era un vecin, Lazăr – mărturisește el. Stătea tot pe strada Ștefan cel Mare, iar tatăl lui avea o fabrică de opinci. Am încercat să dau de el, dar nu am reușit. Mi-aș dori să îmi regăsesc și colegii de la Școala Nr. 1, unde am învățat”. Și acum îmi face o deosebită plăcere să mă plimb în Bacău, să retrăiesc vremurile frumoase ale copilăriei. Să îmi amintesc de restaurante, de Macul Roșu, de dulciurile pe care le mâncam în cofetării”. Beno Goldstein își dorește să facă în Bacău un muzeu, așa cum a realizat la Buzău, în care să adune vechi obiecte ce au aparținut evreilor din orașul nostru: “Am găsit la niște foști vecini din Bacău mobila bunicii mele. Am cumpărat-o, am recondiționat-o și împreună cu alte obiecte am făcut aici o cameră pentru turiști. Aș vrea să fac același lucru și în Bacău”.

A încercat să recâștige Partizanul, dar fără succes

Beno Goldstein este moștenitorul uneia dintre cele mai importante fabrici din România, Partizanul din Bacău, fabrică pe care tatăl său avea să o piardă în timpul naționalizării comuniste. A plecat din țară la 13 ani, în 1960, și s-a întors când avea 54 de ani, în Bacău, să recupereze averea familiei, dar a plecat cu un gust amar. “Am cerut retrocedarea fabricii familiei, dar avocatul care l-am angajat a făcut tot posibilul să scape de mine – susține Goldstein. A vărsat ceașca de cafea pe actele care îmi atestau titlul de proprietate, iar ștampilele nu au mai putut fi recunoscute. A făcut tot ce i-a stat în putință să scape de mine. Atunci nu am înțeles de ce, dar ulterior am văzut că a apărut alt strănepot al lui Filderman, iar tot ce am avut noi a ajuns la el și apoi vândut, ca să se facă mall-ul și un supermarket în Bacău.

Același avocat s-a ocupat de întreaga afacere, pentru că el era și avocatul celor cu mall-ul. Mai aveam și un hectar de teren la marginea Bacăului. Nici pe acesta nu l-am luat. Știți cum se spune, nu luăm nimic cu noi, iar evreii sunt înmormântați numai într-un cearșaf. Am pierdut pe o parte, am câștigat pe alta. Pentru mine sunt importante amintirile și să îmi regăsesc vechii prieteni din copilărie”.

Între arhitectură, afaceri și războaie

Beno Goldstein a povestit în interviul acordat ziariștilor buzoieni de la “Opinia” turnura pe care a luat-o viața lui, odată plecat din Bacău. “Am ajuns în Israel fără bani și am început o viață de la zero. Tata a devenit contabil, dar a fost greu, a trebuit să învețe limba, pentru că nu știa decât idiș (n.r.- un dialect sudic al limbii germane, vorbit de aproximativ 3.000.000 de evrei în toată lumea). Eu am învățat repede, că trăiam între copii. Pentru că am intrat la o școală bună, cel mai mare liceu de artă din Israel, a trebuit însă să fac rost de bani pentru a putea plăti studiile. La școala asta intrau 160 de elevi și absolveau doar 16 pe an. Așa se face că am căutat de muncă. Am ajuns într-o fabrică de mobilă. Prima dată dădeam cu mătura, iar patronul a început să mă îndrăgească. Pentru că el nu avea copii, m-a făcut mâna lui dreaptă, iar când a murit, soția lui mi-a spus că fabrica va fi a mea cu condiția să am grijă de ea. Am adus fabrica asta de la 5 angajați la peste 20. Pe baza studiilor mele, am reușit să sporesc clienții, ajungând la contracte în baza cărora decoram casele integral, interior și exterior și le predam la cheie. Mi-am continuat studiile, am făcut Facultatea de Arhitectură cu specializarea de Amenajări Interioare și Exterioare. M-am specializat în decorațiuni, învățând să fac în nisip adevărate grădini cu palmieri și cascade din piatră masivă și mobilă” – a povestit Beno Goldstein în “Opinia” . A fost și în armata israeliană, în trupele speciale. A participat la două războaie, Războiul de Șase Zile și în celebrul Război de Iom Kipur, unde era să își piardă viața.

Acum trăiește în Buzău, unde este noul președinte al Rotary Club și are afaceri în zonă. Își dorește să realizeze proiecte împreună cu Rotary Bacău. Are patru copii și nouă nepoți, cărora le povestește despre vremurile frumoase trăite în Bacău.