Colegiul National „Gheorghe Vranceanu”, intre cele mai performante zece licee din România
Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” a primit o noua confirmare a nivelului inalt de performanta atins de elevii si profesorii sai. El s-a aflat pe locul opt intr-un clasament condus de Colegiul National „Mircea cel Batrán” din Constanta. La festivitatea de acordare a diplomelor a fost prezent Gabriel Andrei, director al colegiului bacauan, si directorul educativ Doina Leonte. „Gheorghe Vranceanu” a intrat in aceasta competitie la propunerea facuta de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, care a mai nominalizat si Colegiul National „Grigore Moisil” din Onesti. „Am cistigat un loc intre cei zece pe baza rezultatelor noastre. Timp de doua zile, specialisti de la Agentia Româna de Asigurare a Calitatii in Invatamintul Preuniversitar ne-au verificat documente, au stat de vorba cu elevi, profesori si cu parinti, au vizitat scoala. A fost o evaluare pe calitate. Diploma si recunoasterea pe care am pimit-o la «Zece pentru România» este foarte importanta, ne onoreaza si ne obliga. Ma bucur ca invatamintul a intrat intr-o zona a elitelor”, a declarat Gabriel Andrei. Directorul Colegiului National „Gheorghe Vranceanu” spune ca o parte din aceasta reusita se datoreaza si omului de afaceri Viorel Catarama, fost elev al liceului, care de 14 ani ii premiaza pe olimpicii nationali si internalionali de la aceasta institutie de invatamint, si pe profesorii lor. „Aceste premii sint desigur o motivatie in plus pentru a obtine performanta si de aceea ii datoram foarte mult si domnului Viorel Catarama. Dar rezultatele la olimpiada n-au fost singurul criteriu pentru a fi in acest clasament”, a mai spus Gabriel Andrei. In anul scolar trecut cunoscutul om de afaceri a recompensat financiar 21 de elevi de clasele IX – XII, care au obtinut mentiuni si premii la olimpiadele nationale si internationale.
Premiul de excelenta pentru Consiliul Judetean Bacau
Lista premiantilor la gala „Zece pentru Romania” a inclus si Consiliul Judetean Bacau. Institutia a primit un premiu de excelenta pentru implicarea pe care a avut-o in organizarea campaniei „Romania prinde radacini”, in judetul nostru, la Comanesti, cind caravana trustului „Realitatea – Catavencu” a oprit de doua ori sa planteze pomi, la Comanesti. „Am fost personal sa ridic acest premiu, de excelenta, pentru implicarea noastra in campania de impadurire. Dedic premiul tuturor bacauanilor care s-au oferit sa participe la acest eveniment si tinerilor care au murit pe baricade, la Revolutia din Decembrie, pentru ca, fara sacrificiul lor nu putea avea loc acest eveniment”, a declarat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.
Anonim a zis
bravo, felicitari!
emil a zis
poate citeste si sechelariu in al carui ziar nu trece o zi fara sa-l atace , cu toate ca performantele lui Stavarache sint de necontestat.
Anonim a zis
sincer e o perfomanta a tuturor celor din Bacau care au contribuit la acest aspect tinand cont ca toti banii se duc in Ardeal
Père Noël a zis
apa chiora si cuburi de ghiata
sorin ionescu a zis
…nu va imbatati cu apa rece!Personal cunosc si Iasul,de Bacau ce sa mai vorbim…nu vad nicio diferenta,ba mai mult.Daca insa,asa s-a evaluat,e un lucru de retinut,dar nu de luat in seama.Veniti si vedeti gunoiul din spatele blocului,gunoi care nu s-a ridicat de cateva zile bune.
bogdan a zis
E un inceput foarte bun pentru oras..poate reusim sa atragem in urmatorul an investitori mici si mari…Sper sa se termine Centrul de AFACERI SI Spitalul si apoi o sa fim clasati si mai bine fata de alte orase !!S noi oamenii care traiesc in oras au un rol important ,daca stim sa punem hartia la gunoi sa nu facem mizerie in fata blocului si sa avem grija de spatile verzi de p langa blocuri !!! Iasi a ramas un oras invechit,plin cu cladiri vechii si multa multa mizerie si aglomeratie !! e ff sufocant orasul !!! Felicitari celor care au reusit sa aduca idei si au pus osul la treaba pentru Bacau !!! astept sa se termine toate investile pormise de administratie pana la sfarsitul anului 2010 !!! Sa faca priecte princ are sa le luam banii celor care de la SAPARD!!
minias a zis
…..CUNOSC SI BACAUL SI SIBIUL …………….SUFICIENT DE BINE………….SA FIM SERIOSI ……..SUNTEM CU MULT IN URMA CELOR DOUA ORASE…………DIN PACATE!
Elisabeta a zis
De ce sa fim mereu negativisti? Felicitari pentru urbea nostra care este curata si bine condusa
gogu a zis
cine spune bravo lui stavarache, e de aceeasi teapa.adica…nulitate
bacaul ein cadere libera de foarte multi ani..iar stavarache este principalul vinovat
el si clica lui
niste jigodii care au dus orasul bacau in rapa
dar…au nesimtirea, atat el cat si ai lui sa vb tarii intrgi de minunatele realizari ale administratiei lor si despre cat de bine traiesc bacaoanii
mars jigodii ordinare ce sunteti!
la o sapt de la ninsori in oras tot greu se circula din cauza zapezilor!
exemplu elocvent al puterii adm voastre!
dar de fapt ati cheltuit banii pt deszapezire in campanie!
JIGODIILOR!
lusian a zis
si cu ce ma ajuta pe mine topu asta:-? vreau sa vad ca suntem primii la locourile de munca… ca acum e cam invers:-?
Al Jazeera a zis
Hai, frate!!
Oligofrenu’ de Romik sa puna mana si sa elibereze strazile de zapada, sa care drequ’ zapada ca n-avem unde sa parcam !! Primarule!!! Bacau mai are niste strazi in afara de arterele principale !!!
Si scoate drequ plugurile la timp !!!! Nu dupa ce se omoara toti in trafic !!! Primaru’ lu’ peste prajit!!! Inutilule !!!
Dragos a zis
asta e o mare prostie cu topul asta! daca bacaul e in fata lui piatra neamt eu sunt popa. e ceva necurat cu topul asta, n are cum sa fie un oras fara administratie pe locul 5 sau 6. hai mai fugiti cu pluta!
Al Jazeera a zis
Materialul asta se adreseaza unui target cu minim 4 clase. Numa’ astia mai pot pune botul la vrajeala de doi lei a primarului cu ticuri sociopate. Prin materialul asta, Romik ne spune ca rata impunge si porcul zboara. Atata narcisism nu mai vezi decat in serialul Criminal Minds
bibi a zis
Topul asta nu respecta deloc tocmai criteriile dupa care a fost intocmit. Imi pare rau sa spun, dar consider Bacaul mult sub Sibiu sau Iasi.
Iulliann a zis
Felicitari bacauani!
un bacauan a zis
Ma intreb de ce oamenii sunt foarte indulgenti cu propria lor persoana, dar atunci cand e vorba de comunitatea in care traiesc, de orasul lor devin extrem de critici. Incepeti fratilor sa fiti critici cu voi insiva si apoi sa vedeti ce o sa se intample … Fiti voi mai civilizati, inclusiv atunci cand e vorba de limbaj, mai atenti la gesturile pe care le faceti pe strada, la serviciu, si asa mai departe. Hai, poate la anul Bacaul va fi primul la categoria „bun simt „(categorie pe care am s-o propun chiar eu). Sunt convins ca si voi va doriti asta. Astazi eu am fost mai bun ca voi, maine fiti voi mai bun ca mine. Sarbatori fericite!
al-Qaeda a zis
Al Jazeera, pari a avea idee despre ce vorbesti. Psihiatru sau psihopat?
Anonim a zis
Ma uimeste d-l director Andrei de la vranceanu: printre meditatii, Amway si alte acadele mai are timp de management educational ??!!
AlexBC a zis
TOP INCORECT. Bacaul e un oras poluat. In Bacau n-au venit investitii in unitati de productie. In Bacau nu prea ai ce sa vezi si ce sa faci. E administrat prost …
vox populi a zis
Mi se face greata,santem ultimi la locuri de munca si ne prostiti cu impresii false ca santem cineva.Mai nenorocitilor care dati astfel stiri platite..nu santem nimic.Santem saraci..fabrici care odata ne faceau cinste orasului..acum nu mai sant.Va sponsorizeaza cei care slugaresc pe afara..noi moldovenii santem morti ,fara putere.Pentru Romania..liberalii sant un cancer al societatii,..doar pentru ei si nimic pentru prostime