Consiliul Local al Municipiului Bacău va aproba, la următoarea ședință, proiectul de hotărâre privind structura organizatorică de funcționare pe timp de război. Proiectul a fost inițiat ca răspuns la solicitările Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Bacău și se aliniază la strategia națională de apărare 2025-2028.

Inițiativa, fundamentată pe prevederile Hotărârii nr. 1.204/2007 și Legii nr. 477/2003, vizează stabilirea forței de muncă necesare în administrația locală și în cadrul operatorilor economici, astfel încât să fie asigurată continuitatea activităților esențiale.
Conform expunerii de motive, Primăria Bacău va avea responsabilitatea de a întocmi documentele de mobilizare, de a înființa comisii de apărare și de a coordona utilizarea infrastructurii critice pentru intervenții rapide în caz de criză. De asemenea, se vor implementa măsuri pentru menținerea funcționalității serviciilor publice și pentru restabilirea activității economice alături de structurile militarizate.
Unde sunt adaposturile civile in stare de functionare? Nu vedem ce se intampla in Ucraina cand sunt bombardate cladirile civile? Unde se pot proteja oamenii? Facem comitii, comitete, dar nu facem ce trebuie! Traim in secolul XXI, tactica razboiului este alta. Nu se mai umbla cu pusca si pistolul ci cu drona sau racheta!
primaria nu e in stare sa mature strazile calumea sau sa toaleteze copacii din oras, sa nu mai zic de alte chestii mai serioase, gen trafic, rezerva de apa, starea drumurilor, lipsa marcajelor rutiere…daca ne cotropeste cineva, oricum se vor bloca in strazile ingustate de pistele de doi lei. sa speram ca nu ne vor invada pe trotinete, ca am pus-o…
Buna asta cu trotinetele.
Like!
Interesant e că unii din Primărie care vor să conducă pe timp de război NU AU ARMATA FĂCUTĂ!
Moș Teacă&Co
Cei care au furat cel mai mult , să fie trecuți în prima linie și cu pachețel de acasă.
Nu mai râdeți ca natafletii ! Responsabilitățile sunt mari .Enache de asta xxx țevi cu portbagajul mașinii personale sa I facă adăpost antidrona primarului la Sarata .
Cocalea se va ocupa de bună dispoziție a conducerii iar batalionul de comanda va fi condus de flasneta de la cabinet brat la brat cu secretarul .
Primarul și viceprimarii vor patrula cu trotinetele și se vor arunca la pământ ori de câte ori va trece un avion , drona ,musca
– comentariu cenzurat