Fericit om este cel aflat în vizită la Capela Sixtină din Roma în una din cele două zile din Săptămîna patimilor Mîntuitorului, cînd se cîntă compoziția „Miserere”, care produce un efect cutremurător asupra ascultătorului. În clipa cînd corul începe a cînta, Papa și cardinalii se prosternează; lumina lumînărilor scaldă „Judecata de apoi” pe care Michelangelo a pictat-o pe zidul care sprijină altarul. Pe masură ce muzica înaintează, se sting rînd pe rînd lumînările; chipurile celor aduși în fața Judecătorului divin, pictate cu o energie atît de teribilă de Michelangelo, devin și mai impunătoare, scăldate în licărirea palidă a ultimelor lumînări rămase aprinse. Cînd „Miserere” este pe punctul de a se încheia, capelmaistrul încetinește ritmul cîntului pe nesimțite, coriștii își micșorează volumul vocilor, armonia se stinge puțin cîte puțin, iar credinciosul amuțit în fata Dumnezeului cel Veșnic și prosternat în fața tronului lui, pare să aștepte în tăcere vocea care-l va judeca. Compoziția muzicală e foarte simplă, dar efectul sublim rezultă din felul cum e cîntată, prin modul de a accelera sau rări măsura pe anumite note, de a mări sau micșora volumul vocilor. Dacă dirijorul corului n-ar fi un adevărat artist, lucrarea muzicală ar fi plictisitoare și aproape fără nici un ecou, nicidecum atît de înălțătoare.
V-am povestit acestea pentru a înțelege de ce pianista Dana Protopopescu (stabilita în Belgia) a provocat publicului o emoție atît de puternică joi seara la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, interpretînd Concertul pentru pian și orchestră de Clara Schumann, o lucrare fără prea mari complicații tehnice, compusă la doar 16 ani. Dacă Dana Protopopescu n-ar fi cu adevărat o artistă, duioșia muzicii redate ar fi fost departe de finalitățile înfățișate. În muzică (ca și în celelalte arte și în mistică) talentul și adevărul nu se dăruiesc. Le găsești în tine însuți sau nu le găsești deloc. Dana le posedă în cel mai înalt grad. O netăgăduită expresivitate și o grație de cizelată muzicalitate, dublate de o fină virtuozitate, au conferit interpretării nu numai puritate, ci și efecte emoționale profund valorificate, prin posesiunea totală a mijloacelor instrumentale. Astfel, Dana și-a confirmat cu prisosință reputația ce o însoțește în numeroasele concerte susținute în orașele lumii, dovedindu-se o admirabilă muziciană și o pianistă de anvergură. Dirijorul luxemburghez Fernand Jung a fost un generos animator al orchestrei, împărțind cu Dana Protopopescu un succes binemeritat. În celelalte două lucrări din program (Uverura „Freischütz” de K.M.v.Weber si Simfonia în Do major de G.Bizet), dirijorul s-a dovedit un muzician extrem de meticulos, punînd într-un rafinat raport scara de nuanțe din cele două partituri, adesea uzate printr-o neîntreruptă circulație și execuții de multe ori neinspirate. În mîna acestui dirijor, lucrările au căpătat o noua valoare și o incontestabilă frumusețe. Cine a fost la concert, a cunoscut o seară de înălțare a spiritului, de adîncă trăire a emoției și profund lirism, grație sensului poetic și expresivității bogate conferite muzicii de cei doi artiști (pianist și dirijor), ca și profesionalității orchestrei noastre simfonice. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns