• culturile de porumb din soiurile Pioneer și Turda sînt bune, dar și foarte costisitoare • cei care au participat la prezentarea culturii s-au plîns că n-au bani pentru sămînță de calitate și că trebuie să se mulțumească cu porumb obișnuit
Recoltele de porumb pot fi foarte rentabile în orice condiții, dar cerințele depășesc posibilitățile țăranilor. Aceasta ar fi concluzia prezentării unor loturi demonstrative făcută ieri, la Ardeoani. Parcelele în discuție au fost semănate cu porumb din soiurile Pioneer și Turda, într-un program finanțat de Banca Mondială, „Învățînd vom reuși”, derulat de firma Niconi. Organizarea lor a căzut în sarcina Centrului de Consultanță Agricolă. După cum a explicat inginerul Ion Atănăsoaie, de la Centrul de consultanță, „am avut sămînță certificată, am respectat toate etapele cerute de tehnologia culturii, am urmărit ce se întîmplă și am comparat rezultatele. Alături este porumb din culturile obișnuite”. Cu alte cuvinte, loturile demonstrative au fost arate, semănate după cerințe, fertilizate și erbicidate.
Dincolo de orice explicație științifică, diferențele săreau în ochi chiar și celor neavizați. În condițiile acestui an dificil, cu cultivare tîrzie, secetă și alte probleme, porumbul Pioneer avea aceeași înălțime, cîte doi știuleți pe o plantă, iar calitatea boabelor era vizibilă de la distanță. Cu alte cuvinte, recoltarea mecanică nu este o problemă, cantitatea obținută mulțumește chiar și cel mai pretențios beneficiar. În plus, creșterea specifică soiului permite folosirea cocenilor drept furaj sau pentru siloz și nu doar la înălțarea glugilor de pe cîmp. Comparațiile cu celelalte loturi era aproape fără sens.
Au fost însă și doi oameni care au pus punctul pe „i”. Primul a fost a fost un țăran prezent la fața locului: „cine are bani pentru așa sămînță sau pentru lucrări?” Al doilea a fost primarul comunei Ardeoani, Valentin Petraru, prezent și el la fața locului: „Am vrea să știm cum să asociem oamenii, pentru că astfel de culturi nu se obțin cu plugul de lemn tras de cal”.
Ceea ce se vede din astfel de comparații nu este îmbucurător. „Știm că soiuri de tipul Pioneer sînt mai scumpe decît porumbul nostru și au fost ani în care am zis și eu «hai să punem din hambar», deși sînt agronom. Dar cînd nu sînt bani, te mulțumești cu ce ai. Și fără suprafețe mari nu te poți gîndi la astfel de culturi. Nu pui Porumb Pioneer pe o jumătate de hectar. Cînd lucrezi sute de hectare, la peste zece tone de porumb boabe la hectar, vă rog să mă credeți că și un preț de 3.000 de lei pe kilogram este destul. Dar cînd abia obții trei tone, e clar cum se acoperă lucrările”, a spus Nicolae Huiban, patronul firmei Niconi, care derulează programul. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns