Seria spectacolelor „Miss Boboc” a continuat, vineri după-amiază, cu întrecerea organizată de către Liceul Pedagogic. O școală cu pretenții, care a încercat să prezinte un alt fel de Bal al Bobocilor. Drept urmare, leit motivul concursului a fost „inițierea” unui număr de 13 „boboace” în tainele fostei Școli Normale. Debutul spectacolului, adică „nașterea” în direct a concurentelor, fiecare dintre acestea ieșind din propria găoace, a fost unul în forță, care a plăcut asistenței ce a umplut pînă la refuz sala Casei de Cultură. Show-ul celor de la Pedagogic avea toate șansele să continue în aceeași notă, cu o singură condiție: să-și fi găsit alți prezentatori. Dacă Oana Gîrmacea s-a descurcat oarecum onorabil, colegul său, Bogdan Bălțatu, a făcut „varză” un spectacol care, dincolo de gafele prezentatorilor, a plăcut. „Nu e posibil ca, în tot liceul, să nu se fi găsit doi elevi, care să știe cît de cît să prezinte un spectacol. Nu cred că e admisibil ca un prezentator să stea cu spatele la public ori să facă gafe monumentale”, a opinat profesorul Daniel Nicolescu, în timp ce profesoara Dana Palaghiță, director educativ al liceului și cea care a fost „sufletul” concursului, se întreba, în culise, dacă e adevărat ce se întîmplă pe scenă. În aceste condiții, concursul propriu-zis a trecut pe un plan secund, dar cum orice întrecere trebuie să aibă o ierarhie finală, aceasta a avut-o în frunte pe Ioana Butnaru. Locul secund a fost ocupat de către Ioana Macaru, pe poziția a treia s-a clasat Diana Gafton, în timp ce Alexandra Dăncianu și Diana Noiman au trebuit să se muțumească doar cu premiile primite de la firmele de cosmetice „Avon”, respectiv „Oriflame”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns