Pentru prima oară, s-a vorbit oficial despre monstruozitățile din sistemul de detenție, nu doar despre simple și aproape banale (pentru că ne-am obișnuit cu ele) încălcări ale drepturilor omului, pe care le simțim noi toți zi de zi și pe care aproape că nu le mai băgăm în seamă. S-a vorbit despre abuzuri grave asupra minorilor, de la lipsa hranei sau mâncarea amestecată cu viermi (că, vorba aia, în penitenciar nu ești ca în vacanță și nu s-ar mai numi pedeapsă/corecție dacă te-ar trata cu icre negre), până la bătăi crunte aplicate de anchetatori sau colegi de cameră, violuri. Se știa de aceste tratamente inumane, s-au reclamat de către inculpați prin instanțe, s-au făcut plângeri la parchete, s-a scris în presă. Însă, pentru prima oară, Avocatul Poporului și UNICEF au adunat declarațiile șocante ale unor copii care au avut neșansa să ajungă într-un penitenciar sau centru de reeducare, au pus preț pe ele, au crezut în mărturiile lor și, ca atare, acestea au stat la baza unui raport al (ne)respectării drepturilor copiilor deținuți. Zeci de pagini de povești terifiante care te urmăresc zile întregi, greu de șters, poate și greu de crezut, tocmai pentru că nu poți să accepți că într-o țară europeană, sancționată de atâtea ori de CEDO, se mai întâmplă asemenea orori. Și mai incredibilă a fost reacția celor de la Penitenciarul Bacău, aflat pe lista neagră, printre multe altele din țară, în care deținutul, adult sau copil, este tratat mai rău decât un animal. Pe ideea că așa se învață el minte! Dincolo de gratiile și celulele reci, în ”rapoartele” și declarațiile de presă, în mod invariabil, fără nicio surpriză, ”realitatea” îmbracă alte culori, iar atitudinea este cea a struțului. Numai că struțul în acest caz ar trebui tras la răspundere pentru că și-a băgat capul în nisip și a tolerat abuzuri și grozăvii greu de imaginat. Nu poți să spui că nu ai știut, nu ai văzut, deci, copiii mint, inventează, exagerează. Sute de minori deținuți din întreaga țară mint ca într-o conspirație menită să distrugă ”credibilitatea” unui sistem fără pată? Delincvența juvenilă se naște din dramele sociale, citim în numeroasele studii de specialitate. Dar și din negarea realității, aș adăuga. Vinovații din umbră, rămași fără vină și fără pedeapsă, sunt, în egală măsură, părinții care vorbesc frumos despre metode motivaționale, dar aplică în spatele ușilor închise educația pumnului, refuză să admită că derapajele copiilor s-au născut din derapajele lor, asistentul social care a văzut și nu a făcut nimic, primarul care se face că nu știe că la câțiva zeci de metri o familie se zbate în mizerie și sărăcie, educatoarea care a înlocuit jocul cu limbajul violent, profesorul mai preocupat de cifrele pe care le trimite la Inspectorat decât de soarta elevilor, polițistul zelos și presat să-și facă norma, să prindă hoțul, să dea bine, procurorul care trebuie să obțină cu orice preț o recunoaștere, să închidă mai repede dosarul, gardianul care a obosit să mai vadă pentru că oricum a văzut prea multe. Închidem ochii, întoarcem privirea, băgăm capul în nisip, iar acei copii uitați de soartă dispar ca prin minune. Ne amăgim, negăm, altfel ar trebui să recunoaștem, să ne asumăm fiecare vina, coșmarul copiilor ar fi real, ar fi și al nostru și ar trebui toți să o luăm de la zero. Și cu totul altfel.
Lasă un răspuns