De pe 15 decembrie 2018, în 65 de localități ale județului Bacău nu se va mai strânge gunoiul menajer. Prima rundă de discuții dintre Romprest Service SA și ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare) a eșuat miercuri, iar firma de salubrizare a anunțat că nu renunță nici la executarea silită, nici la termenul limită până la care mai așteaptă banii datorați de primăriile din județ.
La întâlnirea cu conducerea Romprest Service, au participat Sorin Brașoveanu, președintele ADIS, directorul executiv Bogdan Seto, alături de alți membri ai Consiliului Director ADIS (Nicolae Gnatiuc, primarul din Onești, localitate aflată pe locul al treilea în topul datornicilor, și consilieri ai primarilor din Bacău și Livezi).
S-au analizat toate opțiunile și implicațiile, însă certă este faptul că notificarea de reziliere a contractului rămâne în vigoare. Închiderea contractului presupune plata investițiilor făcute de Romprest Service SA, circa 19 milioane de euro, la care se adaugă beneficiul nerealizat. Peste 3,2 milioane de euro sunt pierderile operaționale reclamate de Romprest. De asemenea, tot peste 3,2 milioane de euro sunt datoriile acumulate de primării la serviciile de salubrizare prestate. În total, 24,5 milioane de euro.
Chiar dacă se decide rezilierea, executarea silită a ADIS și a primăriilor membre nu se oprește până când Romprest nu-și recuperează banii.
A doua opțiune este plata datoriei acumulate până acum și continuarea contractului, dar numai în condițiile în care primăriile au de gând să plătească la timp facturile. Pe lângă plata datoriilor, este necesară restabilirea echilibrului contractual, prin noi tarife de strângere a deșeurilor. „Așa cum datoria aparține UAT-urilor (localităților – n.n), și decizia aparține primăriilor și consiliilor locale”, a declarat pentru Ziarul de Bacău Bogdan Seto, directorul tehnic al ADIS.
La negocierile de miercuri, s-a stabilit că o întâlnire va mai avea loc în decembrie, înaintea rezilierii contractului. Aparatul tehnic al ADIS, care include 11 angajați, își mai continuă activitatea până la 1 februarie 2019, dată până la care are asigurare drepturile salariale, în condițiile procedurii de executare silită.
Și pentru că o veste proastă nu vine niciodată singură, Eco Sud SA, firma care administrează singura groapă de gunoi a județului, a solicitat o întâlnire cu ADIS, după ce s-a aflat de execcutarea silită a asociației. Datoriile primăriilor membre ADIS la Eco Sud vor depăși în decembrie 750.000 de euro. Dacă nu-și primește banii, Eco Sud poate bloca depozitarea deșeurilor din toate localitățile, ceea ce echivalează cu instalarea unei crize a deșeurilor la nivelul întregului județ.
Mihai a zis
Hai domnu Seto, hai domnu Benea… faceți ceva! Nu erați voi cei mai buni pe deșeuri din galaxie? Căutam articolele de presa in care v-ați laudat cu proiectul pe deșeuri implementat de CJ? Cât este el de bun și de frumos și cel implementat de mun Bacău alături de 22 de comune era cel mai nasol din univers… dl. Benea, nu mai spui nimic? Ai amutit?