Nicio piață din Bacău nu se va închide de tot, a anunțat primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu. Cu o zi înaintea intrării în vigoare a noilor restricții, primarul a dispus măsuri pentru ca producătorii și comercianții din piețele băcăuane să poată să-și desfășoare activitatea legal. Punerea în practică a măsurilor a fost amânată însă pentru luni.
„Împreună cu Poliția Locală, responsabilii din primărie de piețe și cu celelalte instituții care au atribuții am găsit astăzi cele mai eficiente măsuri pentru ca nimeni să nu aibă de suferit și, în același timp, să se respecte noile reguli”, a anunțat edilul.
La Piața Centrală, începând de luni dimineață vor fi date jos cele peste 63 de geamuri mari, precum și peretele de la intrarea în sectorul de brânzeturi. Vor fi mutate vitrinele frigorifice la intrarea în pavilion. Comercianții de flori şi alte produse de la etajul pieții vor avea standuri pentru desfacere lângă gardul de la Vivariu.
La Piața Sud, brânzeturile și florăriile vor fi mutate la standurile dintre strada Carpați, se vor lărgi culoarele tot prin rearanjarea tonetelor şi vor fi marcaje pentru fluxuri cu sens unic.
La Bazarul Milcov, se vor crea sensuri unice de intrare și ieșire și va fi restrânsă expunerea produselor pentru a avea culoare de circulație mai largi.
La Târgul Auto, se va bloca intrarea de după podul de la Șerbănești și va fi suspendată activitatea vreme de o săptămână, cu o reevaluare a situației după șapte zile.
„Fac un apel public către comercianți și cumpărători să respecte toate indicațiile primite de la polițiștii locali. Împreună, cu implicarea tuturor, vom trece peste această perioadă complicată, fără a afecta activitatea economică”, a notat primarul Viziteu, pe Facebook.
Tot luni, primarul va convoca și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Bacău.
La Onești, schimbările deja s-au făcut
La Onești, lucrurile s-au rezolvat de duminică, la Piața Agroalimentară din localitate, tarabele la care se vând legume şi fructe au fost scoase în afara Pieţei.
„Mulțumesc personalului Pieței Agroalimentare care, cu sprijinul angajaților DPP, în mai puțin de 24 de ore au reușit să se organizeze exemplar, astfel încât toți producătorii și comercianții care își desfășurau activitatea în interiorul pieței să poată funcționa, începând de luni, în condiții normale de criză sanitară! De asemenea, mulțumesc producătorilor și comercianților, care își desfășurau activitatea în interiorul pieței, pentru înțelegerea și buna colaborare de care au dat dovadă! În privința magazinelor din interiorul pieții, acestea vor rămâne deschise, respectând toate normele de securitate în sănătate, urmând ca DSV-ul să vină cu noi clarificări”, a anunțat primarul Laurențiu Neghină.
Edilul din Onești a mai anunțat că va organiza piețe volante.
Mihaela a zis
La piata centrala se impun reguli de igiena mai serioase,cu furtunul si apa chioara nu se face curatenie pe timp de pandemie.De ce nu se intervine cu aparatura de spalat,curatat,uscat , cu detergenti si dezinfectanti ca si la hipermarketuri. Oamenii ar avea conditii mai bune si mai sigure ,de munca si sanatate!
Ovidiu a zis
Piața centrala, infecta cu o curatenie ce lasă de dorit, fiecare primar ce s-a perindat la conducerea municipiului a aprobat câteva dughene pe lângă piața chiar pe geamurile acesteia. Numai golanii, acces cu auto și parcări full și numai pe furat
DPRK a zis
ai uitat de hoardele de aurolaci?
:-) a zis
Lasa,ca Braileanu Luci si Flasnetaru de serviciu vor vrea sa faca multe,zic ei,de dinaintea alegerilor.Nu cred ca va fi MARI realizari in Bacau.L-am vazut pe flasnetarul de serviciu ,angajar de braileanu luci,dichisit si plin de el cand intra in cladirea primariei.Acuma are o paine asigurata timp de 4 ani,platita din bani nostri,din taxe si impozite.Multumim lui Dumnezeu,ca mandatul este de 4 ani.Daca vrem progrese,trebuie sa scoatem capul si sa facem ceva sa fim si noi mai luminati,mai disciplinati,respectati si mandri cu orasul nostru.Altfel se alege praful si saracia de noi.
Paula a zis
Pe langa mizerie, aproape nici un vanzator din Piata Centrala nu poarta masca
Mihai S. a zis
Sovinism, prostie si analfabetism prin unele comentarii. Asta se intampla cand democratia da drepturi la toti. Unii nu au bunul simt sa se autocenzureze si sa taca. La fel si votul. Multi si-l vand, ieftin, foarte ieftin.
Referitor la articol, baietii cu „țâgări, țâgări” și cu „telefoane, telefoane” când dispar?
Reuseste cineva sa-i dea afara din piata?
Dar tarabele gen bazar cand dispar? Parca sunt pe terenul lui Sergiu Sechelariu, daca nu ma insel. Ar fi trebuit sa dispara pana acum, arata groaznic. Un astfel de bazar ar trebui dus la periferie pentru cine are chef sa cumpere porcariile alea.
Suntem de tot rasul cum arata asa-zisa Piata Agroalimentara „Centrala” din Bacau. Daca vreti sa vedeti o piata model, mergeti langa noi, la Vaslui. Piata lor centrala arata super.
Marius a zis
Aveti perfecta dreptate!Vasluiul arata mult peste Bacau din toate punctele de vedere!
V a zis
Dragutule,faptul ca lucrezi la stat nu te face ,din pacate, mai roman.Deci ar fi bine ca in locul pietii sa fie un supermarket ceva..dar nu ne zici de care austriac,frantuzesc,nemtesc..? sa nu zici romanesc …toti cei cu bani sunt lucratori la stat…si de unde ar lua spaga? Ai nostri sa fie dusi ,frate , pe camp undeva..fraieri care n-au reusit sa se angajeze la stat..niste amarati..nu conteaza decat peste 4 ani..pana atunci nu te intereseaza.Si ,daaaa, Vaslui, ce metropola ce judet, printre cele mai bogate din UE..bun exemplu.Sa fii iubit.
Mihai S. a zis
Mai nene, iti explic, că văz că nu ai priceput mai nimic.
1. Nu am lucrat nici măcar o zi la stat
2. Era o extensie a urii față de ”venetici”, față de intolernață asupra celor care nu sunt nativi băcăuani. Observ miștocăreala frecventă cu ”Luci brăileanu”.
Luați la bani mărunți, foarte mulți sunt veniți de pe la țară sau din alte părți, dar își permit să spună despre actualul primar că nu e băcăuan.
Contează calitatea unui om, caracterul și faptele lui, nu unde s-a născut, unde locuiește sau cum are freza.
Da, știu, trebuie să ai educație ca să discerni astfel de lucruri, nu e cazul tău.
3. Orașul Vaslui arată foarte bine. Și piața, și parcul și orașul. Curat, îngrijit, spațiile verzi udate, verzi, iarba tunsă, fără gunoaie. În parc este interzis cu biciclete, carturi, triciclete și alte vehicule, este liniște și oamenii se relaxează. Curtea Domnească renovată, Muzeul de Istorie renovat, clădiri reabilitate. Multe făcute cu fonduri europene. Am fost recent (acum vreo două luni). Când m-am întors în Bacău îmi venea să plâng.
Tu comentezi ca să te afli în treabă, nu ai nimic de spus dar nu te poți abține să scrii prostii.
V a zis
Prietene ,se vede de departe ca lucrezi la stat..si asta doar din faptul ca ai impresia ca numai tu esti si stii.Dupa cum comentezi , pari ,in afara de lipsa bunului simt sa n-ai nici un sfert din pregatirea mea…desi asta nu conteaza.Trebuie sa iti spun ,desigur ca ptr unul ca tine , e imposibil sa intelegi, ca nu ai dreptate.Vaslui este un oras de asistati si probabil asa o sa ajunga si Bacaul.
Si -desi nu cred ca esti capabil sa pricepi – asta din cauza distrugerii sistematice a initiativei private locale. Iti doresc sa devii privat cat mai curand.Sa fii iubit in continuare.
Mihai S. a zis
Stiam eu ca nu trebuie sa-mi pun mintea cu tine. E o vorbă din popor: ”Nu-ti pune mintea cu prostul că are mintea odihnită”.
Eu am cedat.
La revedere!
Gopo a zis
Lipseste comentariul tovarasului Benea. Unde este Benea?
Felicitari primarului pentru solutia aplicata in piata. Restul e politica de doi bani a celor de la PSD.