Expoziție și lansare de album „Peisaje – Ilie Boca”
Secția de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” a programat sâmbătă seara, în cadrul acțiunii „Noaptea Europeană a Muzeelor”, un eveniment marca Ilie Boca. La Galeriile de artă „Alfa”, de pe Calea Mărășești, băcăuanii iubitori de artă plastică au venit în număr mare la întâlnirea cu peisajele celui care și-a pus amprenta pe viața artistică a urbei în ultimii 50 de ani. „Pictura lui Ilie Boca adună în ea istorie – a subliniat criticul și istoricul de artă Iulian Bucur în prezentarea sa din cadrul vernisajului – oferind-o privitorului încărcată de informație și emoție în egală măsură”. Pentru cei care au dorit să ducă acasă o parte din emoțiile peisagiste ale pictorului băcăuan, acest lucru a fost posibil prin lansarea celui de-al doilea album de autor apărut la Editura EUROGAMA INVENT din București, sub titlul „Peisaje – Ilie Boca”, o retrospectivă de înaltă calitate concentrată sub o formă elegantă.
Seara a fost încheiată cu o proiecție de filme realizată în colaborare cu filiala Bacău a Uniunii Armenilor din România și cineastul Vladimir Lucavețchi.
„Roata cerului” – o incursiune în astrologia populară
Vizitatorii nocturni care și-au purtat pașii prin Muzeul de Etnografie au avut plăcerea să urmărească o inedită prezentare. Printre exponate, muzeografii au instalat o imensă roată de căruță cu 12 spițe, pe care au reprezentat cerul și constelațiile așa cum le vedea și le înțelegea țăranul român. „Strămoșii noștri credeau că bolta cerească este o roată care se învârte zi și noapte – și-a început prezentarea șeful secției de Etnografie din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, criticul și istoricul de artă Iulian Bucur – luminându-le viața și hărăzindu-le destinele”. Fiind o reală concurență la spectacolul astrelor realizat de colegii de la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, prezentarea originală realizată de Iulian Bucur a fost bine primită de spectatori, aceștia zăbovind în număr mare fascinați de legendele depănate, parcă hipnotizați de mișcarea circulară a roții. Pe spițele sale, ilustrațiile coborâte din frescele străbune ale mănăstirilor moldave însoțeau călătoria de pe Calea Robilor, pe lângă Făt-Frumos, încleștat într-o eternă luptă cu balaurul, sau pe lângă chitul a cărui gură deschisă amenințător amintește de povești biblice.
Copiii, fascinați de Noaptea Muzeului de Științele Naturii „Ion Borcea”
Cea de-a X-a ediție a Nopții Europene a Muzeelor a fost, pentru Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” din Bacău, puțin spus „de succes”. Odată cu deschiderea expozițiilor, sămbătă, după ora 20, sediul care le găzduiește din Parcul Cancicov s-a dovedit a fi neîncăpător. Băcăuani de toate vârstele au trecut pragul Complexului Muzeal pentru a admira și experimenta ceea ce organizatorii le-au propus, bucuria cea mai mare fiind, de departe, cea a copiilor. Însoțiți de părinți și/sau bunici, micuții s-au trezit fascinați într-o lume a animalelor, plantelor, simțurilor, altfel decât cea creionată în cărțile de povești. Că, să vezi ursul în mărimea lui naturală sau cerbii în luptă, bufnițele înțelepte și fluturii laolaltă, cu adevărat, nu e puțin lucru și nici să te confrunți în realitate, precum eroii din cărți, cu provocări de genul „ghicește ce se ascunde aici”, „a cui este urma pașilor” sau „pierde-te în peșteră” nu e mai puțin important. Să descoperi, apoi, în sera de plante cât de mari sau mici sunt ele în realitate și apoi să mai ai ocazia să stai de „vorbă” cu broscuța țestoasă iar nu e de lepădat. Atât de interesant și fascinant a fost încât unii micuți au vrut să revadă toată povestea iar și iar, despărțindu-se târziu în noapte, cu lacrimi, de toate „personajele” și experiențele trăite la muzeu.
Zeci de băcăuani și-au perindat pașii și pe la Observatorul Astronomic, având ocazia să viziteze expozițiile „De la Pământ la stele”, „Galaxiile” și spectacole de planetariu.
Lasă un răspuns