Sâmbătă, 16 mai 2015, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău se alătură instituţiilor culturale europene care sărbătoresc „Noaptea Muzeelor”. Acest eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, aflat deja la cea de-a XI-a ediţie, este sprijinit şi anul acesta de Consiliului Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM).
În cadrul acestor evenimente, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” va organiza în Bacău activităţi la care intrarea va fi gratuită în intervalul orar 18.00-02.00 (ora de intrare a ultimului vizitator):
Sediul central din str. 9 Mai, nr. 7, începând cu orele 18.00:
– vizitarea expoziţiilor permanente ale Secţiei Arheologie-Istorie şi ale Secţiei de Etnografie;
– vizitarea expozițiilor temporare: România în cel de-al doilea război mondial (realizată în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”- Filiala Bacău, Complexul Muzeal Neamţ, Arhivele Naţionale Bacău şi Asociaţia de Tradiţii Militare „Regimentul 3 Artilerie” Bacău); Expoziţia de tapiserie din Colecţia Muzeului de Artă Bacău; Expoziţia Declic în silabe (fotografie şi haiku);
– vernisaj Exponatul lunii mai: Fiare de descântec;
– vernisajul segmentului din expoziția permanentă de etnografie: Școala de altădată;
– cursuri de dans cu membrii ansamblului Busuiocul.
Galeriile „Alfa”, str. Mărăşeşti, nr. 12, începând cu orele 18.00:
– Vernisajul expoziției temporare Bacău-Iași. Pictori la 70 de ani;
– Vizionare filme documentare în cadrul programului Cinemateca Museum.
Casa memorială „Nicu Enea”, str. Nicu Enea, nr. 13, începând cu orele 18.00:
– Vizitarea expoziţiei permanente şi proiecţie de film documentar.
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău se alătură cu acest prilej protestului iniţiat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România privitor la retrocedarea de bunuri de patrimoniu şi sedii ale unor instituţii muzeale, prin acoperirea tabloului Vorniceasa Smaranda Manu şi fiul ei Grigorie, semnată de pictorul de origine austriacă Mihail Töpler, revendicat de Şerban Alexandru Manu, moştenitorul vornicului Manu.
Alina a zis
Foarte urat din partea dvs. ati pus fotografie de la muzeul de stiintele naturii, dar nu ati pomenit de programul lui. Foarte urat!!!. Acolo doamna Gurau Gabriela are o comoara pe care o pazeste cu mana de fier, ca o closca, si nu numai comoara, dar si oamenii…