Dr. Elena Munteanu s-a ales cu o nouă acuzație – exercitarea fără drept a profesiei de farmacist. Procurorii spun că ea îi ”ajuta” pe pacienți și le vindea direct din cabinet medicamente la suprapreț și contrafăcute. Și medici psihologi ar fi pus umărul la afacerea doctoriței Munteanu și ar fi eliberat pentru copii fișe cu afecțiuni mai grave decât în realitate.
Parchetul de pe lângă Tribunal a adăugat pe lista infracțiunilor pentru care este cercetată dr. Elena Munteanu noi capete de acuzare. În rechizitoriul depus la dosar luna trecută sunt aduse acuzații privind traficul de influență, dare de mită, luare de mită în formă continuată, dar și exercitarea fără drept a profesiei de farmacist, infracțiune pedepsită prin Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Alte 20 de persoane sunt învinuite și cercetate pentru infracțiuni de cumpărare de influență, dare și luare de mită, printre acestea fiind și dr. Costel Sălbaticu, președintele Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. Reamintim că în iulie 2012 Parchetul a fost sesizat că dr. Elena Munteanu condiționează actul medical de primirea unor sume de bani, în calitate de medic specialist în neurologie și psihiatrie pediatrică, șef al Laboratorului de Sănătate Mintală Infantilă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău și membru al Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Pe tot parcursul anchetei, până la realizarea flagrantului, dar și după arestarea medicului, procurorii au descoperit că activitatea infracțională a fost una amplă, începută cu mulți ani în urmă, încă din 2007. S-a ajuns la concluzia că dr. Munteanu nu doar condiționa actul medical în sine de primirea unor sume de bani. Ea pretindea chiar „exclusivitate” în tratarea și consultarea pacienților și impunea părinților cu minori bolnavi să renunțe la medicul curant în favoarea ei. Mai mult decât atât, încadrarea în grad de handicap era condiționată și de achiziționarea unor medicamente din „stocul” propriu. „În situația în care minorilor le erau eliberate certificate medicale necesare completării dosarelor de evaluare/reevaluare de către un alt medic, inculpata condiționa formularea propunerii de menținere a gradului acordat anterior de schimbarea medicului curant în favoarea sa, astfel încât minorii cu dizabilități să devină pacienții ei. Inculpata condiționa încadrarea în grad de handicap, în unele cazuri, și de achiziția medicamentului Risatarun, procurat din Germania și vândut la suprapreț, existând indicii că produsul este contrafăcut”, se arată în rechizitoriu.
Afaceri cu medicamente pe spatele pacienților
În unele din situațiile în care nu-și „primea dreptul”, mai spun procurorii, dr. Munteanu refuza eliberarea documentației medicale necesare evaluării sau făcea propunere de încadrare într-un grad de handicap necorespunzător, fără să țină cont de afecțiunile de care sufereau copiii, ceea ce a condus la o reală presiune asupra pacienților care s-au văzut nevoiți să-i dea doctoriței și ultimii bani din casă. „Pretinderea directă se realiza de regulă în situația cazurilor noi, atunci când se înregistra pentru prima dată un pacient în evidența inculpatei sau atunci când aceasta dorea să opereze o majorare de, situație care intervenea cam o dată la doi ani, pretinderea fiind realizată atât în situația cazurilor noi reale (copilul chiar suferea de afecțiuni pe baza cărora se putea încadra în grad de handicap), cât și a celor nereale (copilul nu suferea de afecțiuni încadrabile în grad de handicap), însă reprezentanții legali ai acestora doreau să uzeze de această calitate pentru a-și prelungi concediul de creștere a copilului de la doi la trei ani sau pentru că, în lipsa altor venituri, de pe urma unui certificat de încadrare în grad de handicap puteau obține foloase lunare. Ca modalitate de acțiune care dovedește abilitate, stăruință infracțională deosebită și încălcarea celor mai elementare norme de conviețuire socială, s-a dovedit că inculpata Munteanu Elena, atunci când dorea să pretindă bani sau alte foloase necuvenite, se orienta către persoane care proveneau din familii modeste, nevoiașe, de regulă din mediul rural, care nu aveau acces la informații și nici posibilități reale de a consulta alți medici din centre universitare, inducându-le ideea că, dacă o vor asculta, le va fi bine atât lor cât și copiilor”, explică procurorii în rechizitoriu. Grija și disponibilitatea dr. Elena Munteanu față de pacienți nu se opreau aici. Ea s-a oferit să-i ajute chiar și cu achiziționarea medicamentelor pe care le prescria. Doctorița le propunea pacienților, pentru a le fi mai ușor să intre în posesia medicamentelor și pentru a-i scuti de deplasări la farmacii, să se ocupe ea personal de achiziționarea medicamentelor. Astfel, pacienții completau rețetele cu datele personale la rubrica de primire direct în cabinetul dr. Munteanu. „Această manieră de lucru a reprezentat o altă sursă de venituri pentru inculpată, în condițiile în care, după completarea rețetelor gratuite la rubrica de primire de către pacient, inculpata Munteanu Elena suplimenta tratamentul completând prescripțiile și cu alte medicamente, în cabinetele în care își desfășura activitatea, pe care ulterior le vindea altor pacienți.
Încadrați în mod fictiv în grad de handicap
Dr. Elena Munteanu, acuză procurorii, a obținut foloase materiale și din traficul de influență la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. „Concret, în situația copiilor care se apropiau de vârsta de majorat, inculpata le preciza părinților acestora, cu prilejul ultimei examinări în Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități, că după ce vor deveni adulți trebuie să pregătească dosarele mai cu grijă, deoarece criteriile sunt mai severe, iar pentru a obține același grad de handicap sugerându-le că îi poate ajuta, întrucât are influență asupra președintelui Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, dr. Sălbaticu Costel, învinuit în cauză, condiționând însă acest ajutor de pretinderea și primirea unor sume de bani”, menționează procurorii. Un exemplu concludent, din multe altele, privitor la acuzația de încadrare în mod fictiv în grad de handicap, este cel al Emiliei H. „În cadrul consultației acordate de inculpata Munteanu Elena numitei Emilia H., din 22.10.2012, în cabinetul nr. 13, din incinta SJU, Pavilion Ambulatoriu de specialitate copii, etaj I, rezultă în mod neechivoc cum inculpata o pregătește pe aceasta, în sensul de a simula comportamentul unei persoane cu grave dizabilități în vederea inducerii în eroare a membrilor comisiei asupra stării de sănătate, afirmând , după ce în prealabil afirmă că președintele de la adulți (făcând referire la învinuitul Sălbaticu Costel) „, motivează procurorii. La perchezițiile din cabinetul de la SJU, anchetatorii au găsit și fișa de evaluare psihologică a minorului Cezar Nicu M., în original, datată 20.08.2012, întocmită de un psiholog din Onești. În urma verificărilor, s-a constatat că minorul este încadrat în grad I de handicap, începând cu luna august 2012, propunerea de încadrare în acest grad fiind făcută la reevaluare de către dr. Munteanu, după ce anterior fusese încadrat în grad II. Mai mult decât atât, la evaluarea din august 2012 era anexată o altă fișă psihologică întocmită de specialistul Mioara N., la 23.08.2012, ce atesta un IQ 35, corespunzător retardului psihic sever, pe baza căruia se putea face încadrarea în grad I de handicap, în timp ce pe fișa de evaluare eliberată de psihologul din Onești era menționat IQ 43, la evaluarea din 20.08.2012, corespunzător retardului psihic mediu, încadrabil în grad II de handicap. „Precizăm că valoarea IQ-ului minorului Cezar Nicu M. a fost în mod constant mai mare sau egală cu 40, atât la evaluările psihologice din martie 2012, efectuate de medici de specialitate din Iași, cât și la evaluările ulterioare efectuate de psihologul Florin L., din Onești”, subliniază reprezentanții Parchetului. În ciuda tuturor acestor cazuri de care vom mai scrie, reamintim că membrii comisiei de reevaluare a dosarelor cu suspiciuni, constituită la cererea Parchetului de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, nu au găsit nicio neregulă. „Precizăm că în toate cazurile reevaluate de către comisia specială întrunită în data de 28.01.2013, s-a constatat că încadrarea în grad de handicap a copiilor s-a efectuat corect, în baza diagnosticului precizat în documentele medicale și în conformitate cu criteriile medico-psiho-sociale aflate în vigoare”, ne-au informat, printr-un comunicat, reprezentanții DGASPC.
ion a zis
E patata ca un dalmatian. Sper ca justitia nu o va „spala” de pete, ci ii va asigura o cusca cu gratii pentru mult timp, hranita si ingrijita acolo din banii contribuabililor.
eu a zis
Dar ce se aude cu procesul doctorului Salbaticu? Sau el nu e nici macar acuzat? Hmmmm! E cam cusut totul cu ata alba! Ea a picat probabil din motive mult mai ascunse decit ce vor ei sa ne spuna. Nu zic ca nu e vinovata sau ca e vinovata dar in sistemul nostru de sanatate cred sunt multi care procedeaza asa….ar trebui verificati toti de la aceste comisii de handicap/pensionare pe caz de boala, daca se vrea intradevar dreptate pentru noi, ceilalti!
Ciufuta a zis
Cata publicitate! Dar de ce nu e semnat articolul? Finalmente, dupa 4 luni ati aflat cum o cheama pe dna doctor! Ce e ala medic psiholog?
Cunoscator a zis
Trebuia mentionat faptul ca parchetul nu a fost resizat, ci s-a autosesizat. 🙂
In acesta situatie nici nu exista flagrant (verificati definitia in dictionar), ci este vorba de o cafea, 4 pere si 20 de lei, gasiti la momentul descinderii, in incinta cabinetului de la spital.
Produsele farmaceutice, din cabinetul medical, sunt provenite din afara teritoriului Romaniei, prin ONG-uri cu care doctorul avea o relatie de colaborare, si NU din farmacii, cu atat mai putin de pe urma unor retete.
Comisia intrunita cu scopul de a re-evalua dosarele personelor incadrate cu grad de handicat nu a sezizat nereguli, fapt care l-ati relatat zilele trecute. De asemenea, nu uitati ca era vorba de o comisie care analiza incadrarea si nu de o persoana, in speta doctorul Munteanu. Ipotetic vorbind, chiar daca ar fi fost vreo unul din membrii comisiei „patat” n-aveau cum sa fie toti, prin urmare devine imposibila incardrarea fictiva in grad asa cum incercati sa insinuati.
Fiti obiectivi si sa nu mai dezinformati, pentru ca presa are SIGUR acces la toate datele din dosarul de urmarire penala.
CRETU a zis
Justitia corupta din judetul mafiotizat Bacau o va face scapata pe aceasta femeie care are, prin legaturile mafiote cu sistemul securisto/politienesc din Bacau, mari relatii. La fel s/a intamplat cu jigodia de la MEDICINA Legala Onesti, RODICA, care are legaturi de tip mafiot cu SEFII Politiei Onesti, COMISARII MOROSANU si DASCALESCU. Spagile sunt si astazi la ordinea zilei la Onesti si aranjamentele la CIRCULATIE. ,,DOAAAAAMNA,, Rodica a declarat unde ajungeau spagile pe care le primea si cum intra in biroul lui MOROSANU???? Judecatorii din Onesti si Bacau/ aprox.90%, sunt niste jeguri, niste banditi, niste canalii. Tentaculele mafiote duc pana la sefii tribunalelor BACAU si ONESTI. Noroc ca au intervenit cei de la BUCURESTI, ca nataraii de MOLDOVENI, cei mai calici dintre romani, suporta coruptia cea mai mare din Romania de 23 de ani, ca niste sclavi. Noroc ca unii mai stau prin puscarii sau i/a mai luat dracu la el, pentru ca si dracu se speriase de cat de ordinari sunt coruptii din MOLDOVA. PIERITI NECURATILOR!!!!
Magda a zis
Interesanta e originea acestui joc presional…îmi vine greu sa cred ca dr. Munteanu e o vedeta locală ce merita atata publicitate negativa, frecventa articolelor fiind in crestere, intervalul temporar scazand. Se observa o suplimentare a reusitei acuzarii de către presa, opinia publica servind treptat informatii vechi , insa brodate in diferite teme si incununate de titluri cât mai instigatoare la ura. Asistam la desfasurarea unor evenimente de o conotatie mult mai profunda, camuflate inteligent si manipulator , de o echipa ce ar trebui sa protejeze si sa informeze…prin obiectivitate!
eu a zis
Interesant! Cind am scris comentariul despre neaparitia in stiri macar a numelui dr-ului Salbaticu, prima parte a articolului lipsea! Am crezut ca sunteti mai profesionisti totusi! Dar macar ati facut un pas inainte si ati pomenit ceva si despre celalalt „invinuit” in proces.