Comercializarea produselor de origine animala intra sub incidenta unor noi reglementari. Vasile Zaharia, directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau, a prezentat noul act legislativ la sedinta Colegiului Prefectural de luni. Acesta cuprinde procedura de înregistrare sanitar-veterinara a activitatilor de productie, procesare, depozitare, transport si comercializare a produselor alimentare de origine animala si non animala. „Prin acest ordin au fost stabilite anumite masuri si cerinte pe care trebuie sa le îndeplineasca produsele primare de origine animala vindute direct de micii producatori catre consumatori în piete, tirguri, expozitii sau manifestarile organizate în perioada sarbatorilor religioase sau altor asemenea evenimente publice, organizate periodic de autoritati”, a explicat Vasile Zaharia. Micii producatori trebuie sa detina documente care sa ateste siguranta alimentelor eliberate de DSVSA Bacau, acte de identitate ale producatorilor, documente din care sa rezulte starea de sanatate a producatorului, fise de sanatate a animalelor de la care au fost obtinute produsele primare, certificat de producator eliberat de primarii. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns