Agresorul și-ar fi surprins nevasta în timp ce se săruta cu tatăl său. Acesta sărise în ajutorul nurorii sale, înjunghiată și ea în gât de bărbat. Toată grozăvia s-a petrecut în miezul zilei, sub ochii celor trei copii minori.
Speranțe năruite pentru autorul unei crime sadice, care n-a fost salvat de noul Cod Penal.
În urmă cu exact patru ani, în aprilie 2010, Aurel Câțea, de 32 de ani, din comuna băcăuană Lipova, și-a decapitat tatăl, de 51 de ani, și și-a înjunghiat soția deoarece i-ar fi surprins pe cei doi în pat în timp ce se sărutau. Orbit de gelozie, Aurel a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și s-a năpustit asupra soției sale, în vârstă de 28 de ani, pe care a înjunghiat-o în gât. Tatăl său a încercat să sară în ajutorul nurorii sale, însă Aurel a pus mâna pe un topor și i-a retezat capul, apoi a pornit cu țeasta sub braț pe ulițele satului, mai bine de un kilometru, prezentând-o ca pe un trofeu.
Femeia a scăpat cu viață după ce a primit îngrijiri medicale la spital. Toate aceste scene macabre s-au petrecut în miezul zilei, în jurul orei 15, sub privirile îngrozite ale celor trei copii ai soților Câțea, doi frați gemeni de 7 ani și sora lor de 9 ani.
Aceștia au ajuns în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, care i-a preluat în regim de urgență și le-a oferit consiliere psihologică.
Aurel Câțea a fost și el supus unei expertize psihiatrice, în urma căreia s-a stabilit că avea discernământ în momentul în care a comis toate atrocitățile, fiind ulterior condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat.
La începutul acestei săptămâni, Aurel Câțea și-a încercat șansa de a-și micșora condamnarea, iar judecătorii ieșeni i-au reanalizat cazul din perspectiva noului Cod Penal și i-au păstrat pedeapsa, pe motiv că nu depășește limita maximă prevăzută de lege. Astfel, conform articolul 6(1) din noul Cod Penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
Aurel Câțea nu putea beneficia de reducere întrucât pedeapsa maximă pentru omor calificat din noul Cod Penal este de 25 de ani (art. 189). Menționăm că agresorul este și recidivist, fiind condamnat anterior la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor.
onel a zis
taranoii astia sunt primitivi si salbatici!nu ma mira nimic!si ce a rezolvat cu asta?20 de ani de puscarie?iar curva de nevasta-sa se va regula cu altii.hahahahaaaaaa…iar el va fi un poponar…frustrat….hahahaaaa…