Băcăuanii sunt așteptați, pe tot parcursul acestei săptămâni, să-și poarte pașii pe culoarele Muzeului de Istorie „Iulian Antonescu” pentru ca, din priviri, să intre în „Minunata lume a copilăriei” așa cum este ea redată, prin culoare, de copii.
În Galeria Hol, instituția găzduiește din 1 iunie 2013, o expoziție de pictură, grafică și desen cu lucrări realizate de elevii claselor V-VIII de la Școlile „Ion Strat” din Gioseni, județul Bacău și „Octavian Voicu” din municipiul Bacău. Prin cele peste 50 de lucrări realizate în toate tehnicile sub îndrumarea profesorului Alina Borțun, copiii au reușit să creeze o lume fascinantă pentru privirile tuturor, atât ale celor fini cunoscători în ale artei plastice – vernisajul a fost deschis cu multe cuvinte de laudă de către artistul plastic Aurel Stanciu – cât și ale celor iubitori, pur și simplu, de frumos.
„Sunt lucrări pentru care copiii au lucrat mult și cu mult entuziasm, iar entuziasmul se transmite, credem, tocmai prin ideile lor, culorile și tehnicile abordate. Cei mai fericiți de eveniment au fost, vizibil, copiii de la Școala din Gioseni, mulți dintre ei aflându-se pentru prima dată implicați într-un astfel de proiect. Recunoașterea talentului și muncii lor de către publicul larg de către publicul larg le dă încredere pentru a persevera”, a spus profesor Alina Borțun, coordonatoarea proiectului derluat în parteneriat cu Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. (Mădălina ROTARU)
Lasă un răspuns