Publicistul bacauan Doru Ciucescu, devenit in acest an membru stagiar al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacau, va lansa la inceputul saptaminii viitoare doua noi carti: antologia selectiva „O mie si una de invocari feministe”, dedicata sotiei sale, Ella, si volumul de publicistica intitulat „Cu ochii peste gard”, care include tablete aparute in Ziarul de Bacau.
Lansarea va avea loc luni, 6 decembrie, de la ora 17.00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, in cadrul Cenaclului „Octavian Voicu”. Despre cele doua volume, publicate in 2010 la Editura Junimea din Iasi, vor vorbi criticul literar Petre Isachi si publicistul Cornel Galben.
„O mie si una de invocari feministe” reuneste o serie de texte din volumele „Mincatoarele de ruj de buze din Casablanca” (2006), „Peste Prut si mai departe” (2007), „Straluciri diamantine in Israel” (2008), „Grecia nabadaiosului inamorat, Zeus” (2009), aparute la Editura Didactica si Pedagogica, si „Destine din spatiul saharo – siberian” (Editura Junimea, 2009).
„Antologia este dedicata sotiei mele, pentru ca anul acesta sarbatoresc implinirea a 40 de ani de la casatorie. M-am gindit ca nu as putea sa-i ofer ceva mai valoros decit o carte pe aceasta tema, a feminismului. In al doilea rind, nu am publicat nimic anul acesta si nu voiam sa fie un vid editorial”, a declarat Doru Ciucescu.
Scriitorul bacauan pregateste pentru inceputul anului 2011 lansarea primului sau roman, „Gulagul din umbra palmierilor”, inspirat din experientele traite in cei opt ani petrecuti in Casablanca si Oran. Cartile vor putea fi gasite la Libraria “Manuscript” din vecinatatea Colegiului Tehnic “N.V.Karpen”. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns