• mai marii Inspectoratului spun că este vorba despre o greșeală „omenească”
Apropierea începutului unui nou an școlar a transformat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) într-o cetate aflată sub asediul cadrelor didactice. În goana după un post mai călduț, în cazul solictanților de detașări ori a unuia de-a dreptul izbăvitor, în cazul celor care solicită o suplinire, oamenii par a numai avea răbdare. De aici și pînă la acuze că se ascund posturi a fost doar un pas, pe care dascălii, calificați sau nu, nu au ezitat să-l facă. În replică, Inspectoratul Școlar a arătat cu degetul spre directorii de unități de învățămînt, care, variantă confirmată și de inspectorul general Ghiorghi Iorga, uneori suferă de o amnezie subită care îi face să „uite” să mai comunice ISJ-ului unele posturi vacante din școala pe care o păstoresc.
Prima replică a acuzației cu pricina a apărut la sfîrșitul săptămînii trecute. Surse apropiate conducerii Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” au susținut că „cei de la Inspectoratul Școlar nu au fost tocmai fair-play cînd au acuzat directorii că ascund posturi. De exemplu, nici acum nu știm de ce inspectoratul nu a scos la pretansferări sau la concurs o catedră vacantă de limba română, pe care liceul a anunțat-o ca liberă încă de la începutul anului”. Actele existente la liceu confirmă faptul că respectiva catedră a fost comunicată ca liberă, însă aceasta pare a se fi pierdut prin hîrțogăraia de la ISJ. Inspectorul general adjunct Livia Sibișteanu ne-a explicat, într-o primă fază, că „e catedra doamnei Marinov (Doina Marinov, inspector de limba română și titulară a Colegiului „Vrănceanu”, n.r.), pe care am detașat un om de la Onești, în condițiile în care, pe catedra ei, doamna Marinov putea să aducă pe cine dorește”.
Dîndu-și, probabil, seama că o catedră rezervată, cum este cea a profesoarei Doina Marinov, nu poate fi scoasă nici la pretransferări, nici la concurs, adjuncta Sibișteanu a revenit și ne-a declarat că „probabil că respectiva catedră nu a fost scoasă la pretransferări și, din acest motiv, nu a mai putut fi oferită nici la concurs și nici la detașări”. Precizăm că, potrivit reglementărilor Ministerului Educației și Cercetării, toate catedrele vacante trebuie incluse pe lista posturilor disponibile pentru pretransferări. Posturile rămase, în continuare, neocupate se scot la concursul de titularizare, pentru ca detașările și suplinirile să se facă numai pe catedrele libere rămase după derularea concursului amintit. Legal, o catedră care nu a fost scoasă la pretransferări, nu poate apărea pe lista posturilor scoase la concurs.
Nimeni din Inspectorat nu a spus însă cum de a fost posibil ca un post de la un liceu din buricul tîrgului să fie „uitat” peste noapte prin cine știe ce dosar. Pentru cei din ISJ, totul nu a fost decît o greșeală omenească. Nu același lucru se poate spune despre profesorul care ar fi putut beneficia de catedra cu pricina și care, probabil, va fi dată unui suplinitor. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns