Până la remedierea defecțiunii, imobilele de pe străzile Gării, Mioriței, Energiei, Banca Națională, cartierele Bistrița Lac și Nord vor rămâne fără apă caldă.
Ștefan POPA
O conductă principală de apă caldă, ce aparține societății CET SA, s-a spart miercuri în jurul orei 11, pe strada Garofiței, în apropierea barierei de la calea ferată. În prima fază, apa a tâșnit dintr-o gură de canal și, din cauza presiunii crescute, jetul de apă a ajuns până la nivelul etajului IV al blocurilor din apropiere. Ulterior jetul a mai scăzut în intensitate, iar apa a început să curgă de-a lungul străzii Garofiței și pe aleile adiacente.
Incidentul a atras instantaneu câteva zeci de curioși, dar și mai mulți copii care au început să se joace și să se plimbe cu bicicletele prin apa caldă.
După un timp, au ajuns la fața locului echipaje ale Poliției Rutiere, care au blocat accesul autovehiculelor pe strada Garofiței. „Defecțiunea a fost cauzată de sistemul de conducte vechi, care s-au deteriorat în timp din cauza infiltrațiilor de ape pluviale – a declarat conducerea CET SA. Echipele de intervenție lucrează la remedierea defecțiunii. S-a sistat alimentarea cu apă caldă în zonă, iar după ce instalația se va goli se va trece la repararea conductei defecte, care va dura minimum două zile”.
Pe durata lucrărilor nu vor mai fi alimentate cu apă caldă imobilele branșate la sistemul CET de pe străzile Gării, Mioriței, Energiei, Banca Națională, cartierele Bistrița Lac și Nord. Pierderile de agent termic cauzate de spargerea conductei vor fi suportate de către CET SA.
ana a zis
pe naiba suportate de cet… de oamenii care duc in spate de ani buni acest rahat de furnizor…
bibi a zis
plateste prostimea !!!
koko a zis
Oamenii / abonatii platesc si sefii Cet se lafaiesc
demostene a zis
ne lafaim, ne lafaim….