Cadavrul unui bărbat de 85 de ani din Onești a fost găsit în balconul concubinei, scrie UNU pe Trotuș. Bărbatul nu mai fusese văzut de câteva zile, iar fosta soție și vecinii au alertat autoritățile.
Pompierii i-au spart ușa locuinței, căutându-l, însă nu l-au găsit în casă. Continuând cercetările, anchetatorii au scos la iveală o crimă.
Bărbatul a fost ucis luni, după o ceartă violentă, de o vecină în vârstă de 49 de ani, cu care acesta, susțin sursele UNU pe Trotuș, ar fi avut o relație de concubinaj.
De altfel, cadavrul bărbatului a fost descoperit de polițiști în apartamentul femeii, pe balcon. Cei doi stăteau pe aceeași scară, ea la etajul 4, iar el la etajul 2.
Surse din anchetă susțin că cei doi ar fi avut o ceartă, iar femeia l-a lovit cu pumnii pe bărbatul care putea foarte ușor să-i fie tată, apoi l-ar fi strâns de gât. Și mai șocant este faptul că femeia a ținut cadavrul pe balcon, cu cei patru copii minori ai săi în casă.
Abia după ce au aflat despre crimă, oamenii din bloc au înțeles de ce cei patru copii ai femeii au stat mai multe pe afară, la joacă, în ultimele zile.
Femeia și-a recunoscut fapta, a fost reținută și urmează a fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Legionarul a zis
Ăștia de la omoruri sunt terminați. Omorul și săptămâna!