Chimcomplex își informează investitorii în legătura cu soluția în favoarea sa pronunțată vineri, 3 iunie 2022, de Curtea de Apel Bacău, prin care este întoarsă decizia dată de Tribunalul Bacău în mai 2021. Cele două companii se judecau pentru un comision despre care firma de Amerocap susținea că i s-ar fi cuvenit ca urmare a semnării unui contract de consultanță în 2015.
În 2021, instanța decisese în favoarea companiei Amerocap, iar Chimcomplex era obligată să plătescă peste 2 milioane de dolari. Vineri însă, Curtea de Apel Bacău a schimbat printr-o decizie definitivă hotărârea din urmă cu un an. Judecătorii au respins astfel pretențiile Amerocap privind comisionul de succes al tranzacției de achiziție a activelor Oltchim.
„Instanța de apel a clarificat situația reală a raporturilor dintre părți, infirmând implicit alegațiile Amerocap care susținea: „caracterul abuziv, incorect din punct de vedere contractual şi legal al rezilierii contractului nostru de către Chimcomplex, recunosc în mod direct validitatea pretențiilor noastre cu privire la sumele substanțiale pe care ni le datorează Chimcomplex şi implicit a rolului determinant pe care compania noastră l-a avut în tranzacția ce a vizat achiziția de către Chimcomplex a activelor Oltchim””, se specifică în comunicatul transmis de Chicomplex.
Grupul deținut de oamul de afaceri Ștefan Vuza susține că astfel s-a dovedit în fața unor judecători că „Amerocap nu a avut capacitatea și știința de a finaliza contractul încheiat cu Chimcomplex, situație în care, grație unor amânări providențiale, sarcina a fost preluata de Delloitte Londra, care, într-un efort comun cu echipa Chimcomplex, in extremis, a dus-o la bun sfârșit”.
Cele două companii se judecau pentru un comision despre care firma de Amerocap susținea că i s-ar fi cuvenit ca urmare a semnării unui contract de consultanță în 2015.
Chimcomplex susține că instanța de fond a perceput eronat rezultatul colaborării sale cu Amerocap, pretențiile foștilor colaboratori fiind de a câștiga sume „complet nedatorate”. Pe de altă parte, Chimcomplex acuză, fără însă să le dea numele chiar foști manageri ai firmei care ar fi încercat astfel să câștige sume necuvenite de bani.
„Ca și până în prezent, Chimcomplex își va respecta toate angajamentele asumate precum si relațiile cu partenerii și colaboratorii săi, însă va depune toate eforturile pentru a respinge orice încercare de această natură, prin care foști colaboratori sau manageri, încearcă să obțină de la companie sume necuvenite”, se mai precizează în comunicat.
Strategia dosarului de apel a fost condusă de președintele Consiliului de Administrație, Ștefan Vuza, împreună cu societățile Bulboacă și Asociații, Lazarovici și Asociații, Florin Vrânceanu și Marius Brănici.
Potrivit Profit.ro, Amerocap a fost înființată în 2012 de către Jacques Tohme, ințial în scopul consilierii investitorilor americani interesați de privatizări și IPO-uri de companii românești. Tohme este și șeful companiei petroliere britanice Tailwind Energy, care are concesionate perimetre offshore de hidrocarburi în sectorul britanic al Mării Nordului.
Lasă un răspuns