Domnul Martin Schultz, președintele socialist al Parlamentului European, a declarat că „banii alocați pentru programele europene împotriva șomajului în rândul tinerilor sunt de 100 de ori mai puțini decât banii alocați pentru stabilizarea sistemelor financiare din țările membre UE, iar acest dezechilibru poate avea efecte dezastruoase”. Domnia sa a descoperit… apa caldă! Nu puține au fost vocile care încă de la începutul crizei au atras atenția că singurele entități care nu pierd sunt băncile și bancherii. După ce au inventat fel de fel de „instrumente financiare” sofisticate (niște escrocherii ambalate „științific”) și i-au adus pe micii investitori și pe cei cu credite la disperare, aceiași mari șefi de prin bănci au încasat bonusuri uriașe din fondurile alocate de guverne pentru evitarea unui dezastru financiar.
Sumele „topite” în tranzacții bursiere păguboase nu le-au pierdut nici șomerii din Spania, nici micii întreprinzători din Grecia și nici agricultorii din Italia. Banii s-au dus pe „pariurile” în marjă, pe investițiile imobiliare umflate artificial și pe alte „jocuri” ale miliardarilor și bancherilor. Liderii Uniunii Europene, la presiunea doamnei Merkel, au cheltuit sute de miliarde de euro pentru a salva băncile. Nemții au cerut tuturor celorlalte state să taie din programele sociale și de investiții pentru a opri criza la granițele Germaniei. Cum ar fi fost dacă marile bănci de la Frankfurt, Berlin sau München ar fi dat faliment după ce au aruncat cu bani prin Grecia, Portugalia sau Spania?… Așa s-a ajuns ca exact aceste guverne, direct sau prin Banca Centrală Europeană, să finanțeze prostiile marilor stăpâni ai banilor. Efectul? Aproximativ 26 de milioane de șomeri în Uniunea Europeană! Iar dintre aceștia, majoritatea sunt tineri cu studii superioare.
Curios este, însă, faptul că, nici acum, în al treisprezecelea ceas, nu se schimbă fundamental abordarea celor de la conducerea Uniunii. S-a discutat până la epuizare tot despre salvarea băncilor. A fost aprobat un fond de 700 de miliarde de euro destinat intervenției rapide, pentru salvarea băncilor ce vor da semne de slăbiciune. În acest timp, șomajul în rândul tinerilor cu studii superioare a ajuns la 50 la sută în Grecia și Portugalia, iar în România este de peste 25 la sută (dacă putem crede datele statistice calculate „ca pe la noi”!).
Martin Schultz nu este la prima sa încercare de a-i mobiliza pe colegii săi europarlamentari. În iulie 2012, atrăgea atenția asupra pericolului declanșării unor mișcări sociale ample în sudul Europei (cu precădere în Spania). Evoluția evenimentelor i-au dat dreptate: Madridul este o continuă arenă pentru mitinguri și proteste nu tocmai pașnice. Despre Atena și Salonic ce-am mai putea spune? Oamenii sunt nemulțumiți pe tot cuprinsul Uniunii și semne ale unei posibile redresări nu apar. Ar trebui să ne amintim de Islanda și de reacția sa autoritară la adresa băncilor olandeze și germane. În 2008 – 2009, a refuzat să returneze din fonduri guvernamentale pierderile acestora și a acceptat oprobiul europenilor cu ștaif. Astăzi, Islanda este stabilizată și nu știe ce este criza. Suportă doar un ciudat complot al tăcerii media: niciun analist economic nu publică date despre „strategia islandeză”. Probabil că există cercuri influente în lumea asta care se tem de o anume contagiune globală antibancară…
Ștefan RADU
Lasă un răspuns