Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, instituție subordonată Ministerului Culturii și Identității Naționale, face o declarație șocantă. În contextul în care statul român a cheltuit sume imense pentru protecția împotriva COVID și se pregătește să prelungească starea de alertă pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, Centrul de Cultură din Bacău susține că este doar un „banal virus”.
Declarația Centrului de Cultură „George Apostu” este făcută într-un comunicat de presă transmis astăzi, prin care este anunțată lansarea ultimului număr al revistei „Vitraliu”. Conducerea instituției se plânge că a fost nevoită să renunțe la o serie de colaboratori ai revistei, luând peste picior măsurile de siguranță impuse de Guvern. Astfel, în comunicat se arată că, printre motivele pentru care s-a renunțat la colaboratori ar fi „distanțările de tip covidian”.
Mai departe, conducerea centrului susține că noul număr al revistei este reconfigurat în jurul programelor și activităților derulate de centru în ultimul an, adică „până în momentul în care lumea întreagă a fost oprită în loc de un banal virus – nume de cod COVID-19”
Ce spune prefectul Bacăului
Am solicitat părerea prefectului Liviu Miroșeanu, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Acesta susține săptămânal conferințe de presă în care prezintă măsurile de siguranță luate de autorități, precum și investițiile masive în spitale pentru COVID și echipamente destinate tratării sau prevenției virusului. Pus în temă despre declarațiile făcute chiar de conducerea unei instituții din subordinea sa, prefectul Miroșeanu a declarat că nu e tocmai în regulă și va verifica declarațiile făcute de conducerea centrului. „Expresia nu este tocmai potrivită într-un comunicat oficial. Dar voi consulta și eu comunicatul ca să vad exact”, a declarat Liviu Miroșeanu.
ioana a zis
Va invit sa faceti o vizita la ATI si la sectia de infectioase si atunci sa vedem daca este un virus banal.
NELU a zis
Ati innebunit lumea cu ATI! Mergeti si o să vedeti oameni cu boli cronice, COMORBITITĂTI (obezitate, cancer, diabet etc.)! DAR TOȚI AU COVID!!!!!! ACEȘTIA SUNT PACIENTII DE LA ATI!!!! COVID = TERORISTII DIN DECEMBRIE 1989!!!!!!!!! Chiar am innebunit? Îi trecem pe toți la COVID pentru a instala PANICA și a justifica STAREA DE URGENȚĂ, ALERTĂ etc. Stați în casă, spunea ILIESCU în 89, pentru a jefui ȚARA!!!!
Ionela a zis
Persoanel cu boli cronice au sistemul imunitar slabit, prin urmare infectia cu covid le poate fi fatala.
H2SO4 a zis
Modificati titulatura institutiei in Centrul de Anticultura Lelea Safta din Bacau. Cind nu te ajuta mintea este indicat sa stai acasa ca sa nu ridici praful. Nu stiu ce studii de specialitate au si ii recomanda pentru a sustine afirmatiile facute, dar sunt sigur ca ei reprezinta un imens pericol pentru societate. O asemenea inconstienta afirmatie tine mai mult de anonimatul in care se zbat iar prin acest mod mod de manifestare ei cred ca vor atrage ,,privirile,,. Ar fi bine ca cineva sa verifice putin activitatea acelui ,,Centru,, pentru a vedea pe ce si cum se cheltuie banul public…..sigur vor aparea multe surprize.
Corona Minus a zis
Prostul care a emis acele ineptii are un nume si un prenume. Un comunicat de presa nu se scrie singur. Poate ca omul este virusolog si se pricepe la analiza profunda a pandemiei, din punct de vedere stiintific. Daca nu e de specialitate, ar trebui sa primeasca o mustruluiala publica, iar dobitocii care au angajat un nepriceput in functia de scriitor de comunicate de presa la aceasta institutie, sa fie dati afara si trimisi la pascut oaia.
Ioan a zis
O instituție condusă de idioți!