În creația muzicală contemporană există ceva hamletian, ceva din omul care trăiește în claritatea propriei sale străluciri, înconjurat, însă, de umbre și supus tuturor intemperiilor sale sufletești. Viața omului nu-i obligatoriu să fie tragică, însă el este nevoit să șarjeze viitorul, care nu știm nicodată cum va arăta.
Cel de-al doile concert al „Zilelor Muzicii Contemporane” ne-a invitat, parcă, cu insistență să uităm trecutul ca să deschidem cale largă viitorului. Noi percepte artistice adoptate de compozitori par să aibă o importanță considerabilă. În acest mod, excepțiile care scandalizau la început lumea muzicii se metamorfozează în regului, deschizând orizonturi noi creației.
„Trio Syrinx” (Dorel Baicu-flaut, Dorin Gliga-oboi, Pavel Ionescu-fagot) și-a asumat în repertoriu două lucrări moderne, ale căror sonorități, deși par stranii, sunt foarte clare, sensibile și curate, în pofida post-modernismului lor: „Invocații pentru trio” de Iulia Cibișescu-Duran și „In alter modus” de Livia Teodorescu Ciocânea. Prima are limpezimea lacurilor de munte, cea de-a doua străbate un conflict cu o ritmică coborând din înălțimi spre un final abia schițat. Soliștii au propus multiple metamorfoze de culoare, de ritm, descoperind aspectelor stilistice ale pieselor numeroase soluții și subtilități sonore. Au asigurat, astfel, celor două compoziții o strălucire aparte, executându-le cursiv, compact, fără nicio stridență.
La rândul lui, „Ansamblul Archaeus” (Rodica Dănceanu-pian, Dorin Gliga-oboi, Ion Nedelciu-clarinet, Șerban Novac-fagot, Marius Lăcraru-vioară, Mircea Marin-violoncel și Stelian Răsmeriță- contrabas) a prezentat șase lucrări, una mai incitantă decât alta, mai frumos orânduită și ordonată spre sensurile și esențele ei intime, realizate în structuri post-moderne. Dacă, spre exemplu, piesa „Pesfugarev” de Liviu Dănceanu n-ar fi început cu câteva ritmuri de tamburină, am fi caracterizat-o ca o partitură în care sacrul traversează o lume încărcată de sonorități astrale, cu o foarte singulară comprimare de valori, înăuntrul unor cadențe așezate pe instrumente de percuție. O surpriză extrem de plăcută ne-a oferit piesa „Spectrum” de Eugen Wendel, construită pe armonicele naturale și punctată de culori instrumentale absolut fermecătoare. Prin luminozitatea ei, lucrarea prefigurează o lume caldă, armonioasă, lipsită de zbateri dramatice. În schimb, „Dansul nocturn” al lui Tudor Misdolea ne-a trecut într-o altă atmosferă sonoră, mai dramatică, mai așezată pe gâlceava minții cu inima, însă nu lipsită de bucurie. Finalul ei muzical este de o sensibilitate aparte, coborând într-o ușoară cadență regresivă și cu un ambitus abia șoptit. Nu puține momente cu zvâcnituri de percuție, cu surprize instrumentale am regăsit în piesa „Invenzione” a lui Adrian Pop. Oarecum mai bogate în idei decât în melos, lucrările Danei Probst („Hanging vaults”) și Adinei Sibianu (” S(t)reich”) au investigat o lume percepută cu o vie spontaneitate și intuiție, oferind „Archaeusului” o evoluție spectaculoasă. Interpretările date acestor șase lucrări de către „Archaeus” le-au asigurat o tinerețe îndelungată, făcându-le să danseze cu aerele epocii noastre. Fără crispări, fără descriptivisme și fără teama de a violenta actualitatea. „Archaeus” este un ansamblu instrumental care a reacționat de câteva decenii la ceea ce este caduc în muzică, adoptând cu mare deschidere noul în artă, promovând cu un curaj uimitor valorile contemporane, pe care lumea le adoptă cu generozitate, mai puțin publicul băcăuan, obișnuit doar cu concertele din clasicism și romantism și exclusiv cântate de un aparat simfonic mare. Muzica atât de rafinată a triourilor sau cvatetelor îi este străină. De aceea, sala de concert este atât de dezolantă. De, oraș de provincie!
Lasă un răspuns