Termenul limită de depunere a ofertelor de realizare a Studiului de Fezabilitate și a Proiectului tehnic pentru autostrada A13 Brașov – Bacău a fost amânat din nou, de data aceasta pentru 1 august 2019. Licitația a fost lansată de CNAIR pe 16 mai, iar termenul inițial a fost 8 iulie.
Potrivit anunțului postat pe SICAP, studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PTh) pentru autostrada A13 sunt evaluate la aproximativ 30 milioane de lei plus TVA și vor fi realizate din fonduri europene.
CNAIR a depus documentele în vederea obţinerii finanţării prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Astfel, 85% va fi contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 26,78 milioane de lei, 15% contribuția proprie – 4.72 milioane de lei. Restul, de 5,67 milioane de lei, reprezintă cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
În documentația publicată pe SICAP, CNAIR estimează semnarea contractului de finanțare pentru documentația autostrăzii A 13 Brașov – Bacău în semestrul al doilea al anului 2019, după care se va semna și contractul pentru SF și PTh.
alta intrebare a zis
mda, stim de ce se fac aceste amanari! NImic nou ! Motivele expuse de autoritati sunt hilare, pentru prosti! Mai bine ar tacea, ar mai onorabil, daca se poate cere asa ceva la niste…. spuneti voi cum sa-i mai numesc ! Astept PSD-ul…
Nelu a zis
Se va face? Autostrada aceasta este cea mai avantajoasă! PSD, PNL, USR etc. Ar trebui să o susțină!
Razvan a zis
UMBRARESCU va rezolva cu autostrăzi de ce nu l lăsați sa o facă el?
Adrian a zis
Lasa-ti-l pe Umbratescu da o faca. Lucreaza bine, repede si cu seriozitate.