După debutul în forță și desfășurarea în bune condiții a probei scrise din cadrul Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă – liceu, găzduită în premieră în Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău se pregătește de o a doua mare competiție școlară pe discipline, Olimpiada Națională de Limbi Romanice – clasele a VII-a – a XII-a (26-30 aprilie 2025).
Festivitatea de deschidere a acesteia va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, începând cu ora 17.00. Duminică, 27 aprilie, este programată prima probă – proba scrisă, care se va desfășura la Colegiul „N.V. Karpen”, de la ora 10.00, iar după-amiază toți elevii și profesorii lor vor viziona spectacolul de teatru „Gaițele”, de la Teatru Municipal „Bacovia”.
Luni, vor fi probele orale, în același colegiu-gazdă, marți se vor afișa rezultatele, iar festivitatea de premiere va avea loc miercuri, începând cu ora 9.30, tot la teatrul de vară.
Olimpiada Națională de Limbi Romanice reunește peste 400 de elevi din toată ţara, care excelează în studiul limbilor spaniolă, italiană sau portugheză. Aceștia sunt însoțiți de 50 de cadre didactice, cărora li se adaugă în jur de 50 de profesori, membri ai Comisiei Centrale Naţionale.
În paralel, liceenii olimpici înscriși la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, participă astăzi la diferite activități culturale și vor vizita obiective de referință din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului – biserici, mănăstiri, case memoriale și muzee, iar ziua se va încheia cu o seară festivă, în cadrul căreia vor fi prezentate tradiții și folclor local. În data de 26 aprilie se vor afișa rezultatele, după care va avea loc festivitatea de premiere.
„Mult succes, tuturor!”, transmite ISJ Bacău
(sursa: comunicat de presă”
Lasă un răspuns