Doar jumătate dintre preșcolari vor beneficia de cornuri și lapte
• Consiliul Județean va distribui suplimentul de hrană la preșcolarii de la țară abia după 18 noiembrie • deși liderii PSD s-au lăudat că vor ajuta copii cu alimente două luni, în realitate este vorba doar de o lună • de cornuri și lapte nu vor beneficia decît 7.500 de copii de la țară, deși numărul preșcolarilor ajunge la 12.000
Acordarea cornurilor și laptelui tuturor copiilor din grădinițele de la țară continuă să aducă tot felul de surprize neplăcute. Amînările se țin lanț, preșcolarii așteaptă să primească și ei hrană ca elevii de la clasele I -IV, dar ziua în care se va întîmpla acest lucru este încă departe.
Ideea acordării suplimentului de hrană și copiilor din grădinițele de la țară le-a aparținut liderilor locali PSD și a fost anunțată cu mare pompă, după ultimul Birou Executiv al acestui partid. Programul trebuia să demareze la 1 noiembrie. N-a fost așa, pentru că cei mici au fost în vacanță pînă pe 11 noiembrie. Numai că preșcolarii n-au primit nici atunci de alimentele așteptate. Luni, Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean, a spus că preșcolarii vor primi cornurile și laptele de marți. Termenul a fost din nou încălcat. Președintele CJ a susținut că a vorbit cu distribuitorii și că, de miercuri, 13 noiembrie, va demara programul și în grădinițele de la țară. Nici această promisune n-a fost ținută și nici pînă astăzi celor mici nu le-au fost oferite alimentele. Explicația inițială a președintelului Lupu a fost că a aflat că ar fi, în tot județul, mai mult de 12.000 de copii cît a știut inițial, și că CJ ar fi obligat să cheltuie mai mult de un miliard pe lună, cît se prognozase inițial. Cît privește amînările ulterioare, justificările nici nu mai contează, pentru că cele întîmplate vorbesc de la sine despre seriozitatea celor care au făcut promisiuni și nu le-au onorat.
Ieri, mai marii Consiliului Județean au stabilit cu reprezentanții Inspectoratului Școlar că laptele și cornul vor fi distribuite tocmai de pe 18 noiembrie. Și a ami intervenit încă o modificare: alimentele vor ajunge doar în grădinițele care sînt în incinta școlilor sau funcționează în aceeași curte cu școala. Idee confirmată și de Ghiorghi Iorga, inspectorul școlar general. În acest caz, suplimentul de hrană va ajunge doar la 7.500 de copii din 270 de grădinițe. Autoritățile au spus inițial că în județ sînt peste 12.000 de preșcolari. Ceilalți vor continua să înghită în sec, uitîndu-se la colegii de la clasele I-IV cum mănîncă în pauze.
Data la care vor fi distribuite alimentele la preșcolari nu era cunoscută ieri la prînz nici de distribuitori. „Astăzi ar trebui să aibă loc o întîlnire la Consiliul Județean și să stabilim amănuntele și să perfectăm contractele. Am înțeles, însă, că va trebui să asigurăm zilnic cîte 10.000 de porții”, ne-a declarat Dan Butnaru, șef birou marketing de la Prolabac, firmă care asigură laptele elevilor din județ. (Eduard ADAM, Eduard CUCU)
Lasă un răspuns